Sfântul Valentin. De la Lupercalia la Ziua Îndrăgostiților

Sfântul Valentin. De la Lupercalia la Ziua Îndrăgostiților

Ziua Sfântului Valentin sau Ziua Îndrăgostiţilor este sărbătorită de ani buni şi în România.

Sărbătoarea este asociată cu numele episcopului italian Valentin din Terni, celebrat în Biserica Romano-Catolică la data de 14 februarie al fiecărui an.

La origine, sărbătoarea de Sfântul Valentin care celebrează iubirea cuplurilor a fost de fapt una a celibatarilor.

Lupercalia, o mare sărbătoare a lumii antice, celebrată în Roma antică între 13 şi 15 februarie reprezintă „strămoşul” zilei îndrăgostiţilor de astăzi. Această sărbătoare ajuta la purificare şi fertilitate şi implica ritualuri păgâne.

A fost petrecere desfrânată, barbați și îndeosebi juni, jumătate îmbracați cu pieile de animale sacrificate, jumatate goi, și unși cu unsori, și îmbătați, mergeau în procesiune, și aveau dreptul ca să necăjească femeile fără a putea fi pedepsiți.

Femeile, însă nu se temeau la atingerea blănii de capră, din contră credeau ca vor fi mai fertile în anul ce urma. Mai târziu, în aceeași zi, toate tinerele fete din oraș își scriau numele pe bilețele introduse într-o urnă. Iar flăcăii singuri alegeau, fiecare, numele fetei cu care va forma un cuplu în acel an. Totuși, soarta făcea ca cele mai multe dintre aceste unirii, organizate și haotice deopotrivă, să se încheie cu o căsătorie.

Lupercalia a supraviețuit doar pentru o scurtă vreme creștinării Imperiului Roman. În anul 494 a fost interzisă de Papa Gelasius I.

Această sărbătoare a a fost înlocuită de Valentine’s Day din zilele noastre, iar Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiților.

Sărbătoarea Sfântul Valentin este legată de o serie de legende, prin care se explică originea acestei zile a îndrăgostiţilor.

Se spune că Valentin a fost un preot roman martirizat care a trăit în timpul împăratului roman Claudius al II-lea.

Alte articole:   Haită de lupi filmată într-o pădure în Parcul Naţional Piatra Craiului (Video)

Despre acesta se spune că ar fi ajutat creştinii şi tinerii să se căsătorească pe ascuns, motiv pentru care a fost condamnat la moarte şi spânzurat pe 14 februarie 269. Împăratul Claudiu credea că bărbaţii nu vor să se înroleze în armată din cauza soţiilor, aşa că a interzis căsătoriile.

Se spune că Valentin, aflat în închisoare, s-a îndrăgostit de fiica paznicului temniţei, care îl vizita. Înainte de a muri, acesta i-a trimis iubitei sale o scrisoare semnată ” al tău Valentin”, expresie folosită şi în ziua de azi.

Valentin a fost executat în data de 14 februarie 270 i.Hr., iar în anul 496, Papa Gelasius I a desemnat această zi drept Ziua Sfântului Valentin.

Epoca contemporană, numără, în total 11 Sfinți Valentin. Până la momentul creării sărbătorii, existaseră, totuși, doar trei Sfinți Valentin.

Cel mai vechi Valentin ar fi fost un teolog de origine egipteană. Un al doilea Valentin a fost tot un preot, devenit episcop de Terni. El a fost martirizat în 180 d.Hr., în perioada persecuţiilor împăratului Aurelian.

Iar cel de-al treilea este preotul roman care a trăit în timpul împăratului roman Claudius al II-lea. Cei trei au trăit în aceeași perioadă și au murit în același fel.

Biserica ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Valentin la data de 30 iulie, iar cea romano-catolică în 14 februarie.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap