Anchetă la Secția de Pediatrie a spitalului din Făgăraș. O mamă a devenit agresivă cu bebelușul de cinci luni

Anchetă la Secția de Pediatrie a spitalului din Făgăraș. O mamă a devenit agresivă cu bebelușul de cinci luni

Cadrele medicale de la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal din Făgăraș, au solicitat ajutorul polițiștilor, miercuri, după ce o mămică internată aici a devenit agresivă cu bebelușul de cinci luni.

Femeia, în vârstă de 19 ani, a fost internată cu micuțul care avea o infecție respiratorie. Din cauză că bebelușul plângea prea mult, o altă mămică din salon, i-a atras atenția că nu are grijă de copil. Tânăra mamă a devenit recalcitrantă, iar într-un acces de furie și-ar fi zgâlțâit copilul.

„Mămică ar fi zgâlțâit bebelușul de cinci luni, pe fondul unei tulburări nervoase. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie“, a declarat, pentru fagarasultau.ro, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

La spital au ajuns și reprezentanții Protecției Copilului din cadrul Asistenței Sociale. Aceștia au stat de vorbă cu mămica și au aflat că acest conflict a pornit de la o ceartă între ea și o altă mămică, aceasta din urmă susținând că nu are grijă de copil și că bebelușul plânge prea mult.

De acolo și până la injurii și ceartă nu a mai fost decât un pas. Și pentru că acest conflict nu a putut fi aplanat iar mămica și-a zgâlțâit și bebelușul, cadrele medicale au anunțat autoritățile.

Potrivit reprezentanților Protecției Copilul, bebelușul nu ar fi fost bătut, ci doar zgâlțâit, fapt ce l-a recunoscut și mama.

Reprezentanții de la Asistență Socială spun că au constatat că bebelușul este îngrijit, iar motivul internării a fost o infecție respiratorie. Cazul va fi monitorizat în continuare de asistenții sociali.

Foto: arhiva/fundatiactf.ro

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap