blog-logo

Unde dai și unde crapă: Poliția a prins trei spărgători la un accident

Unde dai și unde crapă: Poliția a prins trei spărgători la un accident

Polițiștii au rezolvat două cazuri de spargeri din satul Sohodol, comise la adăpstul nopții într-un mod mai puțin obșinuit. Cei doi indivizi au fost prinși de polițiști după ce aceștia au fost implicați într-un accident rutier comis în Zărnești.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, subcomisar Alina Ivan, a precizat că este oamenii legii cercetează pentru faptele comise doi minori în vârstă de 17 ani și un tânpr de 27 de ani, acuzați de furt calificat.

În plus, șoferului autoturismului în care se aflau hoții i s-a întocmit și lui dosar penal, pentru complicitate la furt calificat și părăsirea locului accidentului.

„În urma măsurilor informativ-operative, polițiștii au reușit, la scurt timp, identificarea conducătorului auto, acesta fiind un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Brașov. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta transporta trei persoane care au săvârșit, anterior accidentului, respectiv în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, două infracțiuni de furt din locuințe de pe raza satului Sohodol, o parte dintre bunurile sustrase fiind aruncate din autoturism, în urma impactului și găsite abandonate”, a declarat Alina Ivan.

Polițiștii i-au reușit i-au identificat pe spărgători, care au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Astăzi, aceștia au fost prezentați instanței de judecată, iar magistrații au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului de 27 de ani.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Biciclist în stare gravă, după ce a fost lovit de o maşină

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov