Constantin Niţă, fost ministru al Energiei, susţine că a fost condamnat nevinovat: „Am stat degeaba în puşcărie!”

Constantin Niţă, fost ministru al Energiei, susţine că a fost condamnat nevinovat: „Am stat degeaba în puşcărie!”

Constantin Niţă, fostul ministru al Energiei, a declarat luni, la ÎCCJ, că a fost condamnat în 2018 într-un dosar făcut la comandă şi consideră că timpul petrecut în închisoare a fost „degeaba”. Niţă a fost eliberat în decembrie 2018, până la soluţionarea contestaţiei sale faţă de completele de 5.

„În măsura în care vor accepta să judece pe probe şi nu pe vorbe, nu am nicio problemă. Părerea mea este că am fost condamnat nevinovat, datorită unui dosar făcut la comandă. (…) Prin urmare, cred că am stat absolut degeaba în puşcărie”, a declarat fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, citat de Mediafax, la sediul instanţei supreme.

Potrivit lui Niţă, amnistia şi graţierea sunt necesare pentru a repara abuzurile comise de instituţii, însă nu a precizat care ar fi aceste abuzuri şi ce instituţii le-ar fi comis.

„Nu ştiu dacă amnistia este o variantă, dar, amnistia ar fi bună şi pentru cei care au suferit anumite abuzuri din partea instituţiilor, dar şi pentru instituţii pentru a-şi reabilita imaginea faţă de abuzurile pe care le-au făcut”, a mai spus Niţă.

Constantin Niţă a fost eliberat în decembrie 2018, după de magistraţii ÎCCJ au dispus suspendarea executării pedepsei, până ce va fi soluţionată contestaţia fostului ministru faţă de constituirea completelor de 5 judecători de la instanţa supremă. Mai multe persoane au fost eliberate în urma unei decizii similare, precum Elena Udrea, Dan Şova, Alina Bica, Rudel Obreja.

Alte articole:   Program extins la Evidenţa Persoanelor Brașov pentru turul doi al alegerilor prezidențiale

Fostul ministru al Energiei a fost condamnat definitiv, în luna iunie 2018, de instanţa supremă la 4 ani de închisoare, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit bani de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu.

Loading...
  1. Stimate tovarase barman, ai furat la greu, daca ai face 10 ani da puscarie si ai da inapoi statului 20 mil. euro din ce ai furat dupa 90 tot ar fi putin.
    Oare nu iti este rusine?? ai fost prins cu spaga, au fost dovezi clare, acuma va scoate Dragnea cu abureli de completuri si ordonante si tot voi sunteti victime??
    Oare nu va ganditi la oamenii cinstiti, ce traiesc cu salariul ce,l castiga cu munca si sacrificii, rusine ,mai ordinarule!
    Il” respect” pe un hot ce fura de foame, pe voi , de voi , imi este scarba.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap