Controalele politiștilor la comercianții din zona pârtiilor de schi s-au lasat cu amenzi și bani confiscați

Controalele politiștilor la comercianții din zona pârtiilor de schi s-au lasat cu amenzi și bani confiscați

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Brașov au desfășurat, vineri, o acțiune pe linia combaterii actelor ilegale de comerț și evaziunii fiscale.

Oamenii legii au făcut verificări în localitățile Predeal și Bran, la agenți economici care își desfășoară activitatea în zona pârtiilor de schi „Clăbucet” din Predeal și „Zănoaga” din Bran.

În urma controalelor, poliţiştii au aplicat un număr de 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 lei.

Polițiștii au acționat pentru identificarea comercianților ce desfășoară acte de comerț prin oferirea către turiști de bunuri (produse alimentare și nealimentare de sezon) și servicii (închirierea de echipamente specifice practicării sporturilor de iarnă), cu încălcarea prevederilor legale. Cu această ocazie au fost verificate un număr de 28 persoane juridice. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate un număr de 10 sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 12/1990 și O.U.G. nr. 28/1999, însumând valoarea de 16.000 lei, totodată fiind confiscată suma de 1.018 lei reprezentând bani rezultați din vânzare de produse/servicii ce nu au fost fiscalizați pe casa de marcat”, au explicat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

 

Foto: arhiva

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap