blog-logo

Atenție! Sănătatea copiilor, în pericol pe termen lung!

Atenție! Sănătatea copiilor, în pericol pe termen lung!

Spitalul Clinic de Copii, Inspectoratul Școlar al Județului Brașov și Consiliul Județean Brașov au încheiat un protocol pentru asigurarea de consultaţii medicale gratuite pentru elevii din județul Brașov.

Zilele trecute a început această operaţiune, iar rezultatele nu sunt deloc liniştitoare. La consultații au participat medicii Monica Lascu, Eduard Andrei, Liviu Muntean, Călin Bucerzan, Adrian Popa și asistenta medicală Dana Ciulei.

„Am consultat în jur de 80 copii (la Școala 6 – n.r.), nu am gasit afectiuni grave, dar au fost surprinzator de multe afectiuni neglijate, cum ar fi rahitism, obezitate, tulburari de postura, de mers. Toti copiii au primit recomandari medicale, acum ramane la latitudinea parintilor ce vor face in continuare. Acestea sunt afectiuni care nu au simptomatologie, dar cu urmari pentru restul vietii”, a precizat dr. Liviu Muntean, managerul Spitalului de Pediarie din Braşov.

Alte articole:   Accident pe DN1, la ieșirea din Vlădeni spre Perșani

Din păcate, se demonstrează că demersul nostru este unul foarte necesar, pentru că iată sunt multe afecțiuni depistate de specialiști, afecțiuni care trebuie tratate din timp. Aceste consultații vor continua după sărbători, pentru că, în conformitate cu prevederile legale, trebuie obținut, firesc, acordul părinților. Dar, vreau să precizez că avem solicitări de la primari din teritoriu. Am transmis aceste solicitări către dna. inspector şcolar general, care va decide următoarele şcoli unde vom merge. Noi am cerut să se aibă ca prioritate şcolile din localităţile unde nu există dispensare medicale”, ne-a declarat consilierul județean Mihaela Șoneriu, membru în Comisia de Sănătate a CJ Brașov.

Alte articole:   Gravură manuală pe sticlă cu artista brașoveancă Astrid Bata

Potrivit protocolului încheiat între Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean și Spitalul de copii, peste 5.000 de elevi din clasele primare din judeţul Brașov cor primi consultații medicale de specialitate.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate