Cauza incendiului de la Perșani: intervenție neautorizată la rețea

Cauza incendiului de la Perșani: intervenție neautorizată la rețea

Distrigaz Sud Reţele a anunțat cauza  incidentul produs la Perșani, pe str. Principală nr. 56: o intervenție neautorizată efectuată asupra sistemului de distribuție a gazelor naturale.

Din cauza acestui incident, Distrigaz Sud Rețele a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, începând cu ora 18:40, în zona adiacentă adresei sus menționate. Ca urmare a acestei situații au fost afectați circa 30 de clienți casnici și non-casnici din zona respectivă”, precizează reprezentanții companiei într-un comunicat de presă.

Echipele companiei fac toate demersurile necesare pentru a asigura reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați duminică, 18 noiembrie, în jurul orelor 13.00.

După reluarea realimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

Dacă mirosul de gaze din încăperi persistă, în ciuda respectării acestor măsuri, clienţii pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgență al Distrigaz Sud Rețele la numărul unic 021 9281.

Alte articole:   Sute de concurenți la Festivalul Sport Montan Săcele, în weekend, în Masivul Piatra Mare
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap