
PNL a anunţat că Biroul Executiv al partidului a iniţiat un proiect de hotărâre pentru demiterea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, urmând ca grupul parlamentar liberal să decidă momentul iniţierii proiectului de hotărâre.
Biroul Executiv al PNL a adoptat un proiect de hotărâre de demitere a lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, care are la bază patru imputări majore care i le formulăm domnului Dragnea, toate bazate pe nerespectarea Constituţiei. A fost validată, prin decizia Curţii Constituţionale, această procedură de demitere a preşedintelui unei camere a Parlamentului de către majoritatea parlamentară prin intermediul unui proiect de hotărâre în cazul încălcării flagrante a Constituţiei, a precizat deputatul PNL de Brașov, Mara Mareș.