Reguli noi privind colectarea selectivă a deşeurilor din Şchei şi Braşovul Vechi

Reguli noi privind colectarea selectivă a deşeurilor din Şchei şi Braşovul Vechi

Programul pilot, lansat de primăria Brașov, privind colectarea selectivă a deşeurilor din Şchei şi Braşovul Vechi se va desfăşura după noi reguli.

Dat fiind faptul că în urma acțiunilor de colectare selectivă, din luna septembrie, cantităţile de deşeuri reciclabile au fost mici, reprezentanţii celor două firme de salubritate s-au întâlnit cu cei ai Primăriei, pentru a stabili ce este de făcut.

Astfel, cele două părţi au stabilit ca în fiecare zi de sâmbătă locuitorii din cele două zone menționate, să lase la poartă toate deşeurile reciclabile, și nu în anumite zile de sâmbătă colectarea să se facă pentru diferitele tipuri de deşeuri reciclabile, cum era până acum.

„Pentru a creşte cantitățile de deșeuri reciclabile colectate în aceste zone s-a luat decizia, în urma unei discuţii care a avut loc luni cu operatorii de salubritate, ca în următoarea perioadă să se deruleze o campanie media de informare și conștientizare. Totodată, ridicarea deșeurilor reciclabile se va face în fiecare sâmbătă, fără a se mai ține cont de tipul de acestora. Facem un apel la cetățenii din cele două zone să utilizeze sacii coloraţi, în funcție de tipul de deșeul reciclabil sau să utilizeze saci transparenţi şi să depoziteze acești saci pe domeniul public până la ora 10.00, în fiecare zi de sâmbătă”, a prezentat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

În timpul ultimei acțiuni de colectare din luna septembrie, din cele două zone, s-au adunat în total, 350 kg plastic, 250 kg de carton şi hârtie, precum şi 120 kg de sticlă, cele mai multe deşeuri fiind ridicate din zona Braşovul Vechi.

Alte articole:   Festivalul Musica Barcensis, în cetăți și biserici fortificate din Țara Bârsei

Foto: arhiva/ adevarul.ro

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.