blog-logo

Compartiment de Îngrijiri Paliative la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Braşov

Compartiment de Îngrijiri Paliative la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Braşov

În cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov a fost deschis un Compartiment de Îngrijiri Paliative, cu nouă paturi în regim de spitalizare continuă. Spațiile, amenajate printr-o investiție realizată cu fonduri de la Consiliul Județean, asigură un mediu de îngrijiri cât mai apropiat de mediul familial și confort pentru pacienți și familiile acestora.

Îngrijirea paliativă are scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor care se confruntă cu problemele asociate unei boli ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea corectă şi tratamentul durerii şi al altor probleme fizice, psiho-sociale şi spirituale. Compartimentul este coordonat de Roxana Chiriș, medic primar de boli infecțioase, cu studii complementare în îngrijiri paliative.

Potrivit managerului spitalului, dr. Dan Moraru, Compartimentul de Îngrijiri Paliative însumează un număr de nouă paturi în regim de spitalizare continuă, distribuite după cum urmează: două saloane cu câte trei paturi, un salon cu două paturi și un salon tip rezervă/izolator cu grup sanitar propriu, cu un pat.

Spațiile în care se derulează activitățile sunt amenajate astfel încât să asigure atât un mediu de îngrijiri care să fie cât mai apropiat de mediul familial, cât și confort pacienților și familiilor acestora.

Alte articole:   Fotbaliștii Coronei, deciși să facă totul pentru a se menține pe primul loc

Astfel, fiecare salon are paturi mobile, rabatabile electric, prevăzute cu laterale de protecție-anticădere și dotate cu suport pentru perfuzii, precum și saltea antiescară, noptiere cu masă rabatabilă, lampă de veghe și alarmă la fiecare pat, sursă de oxigen portabilă și paravane pentru asigurarea intimității, grupurile sanitare pentru pacienți sunt prevăzute cu sifon în pardoseală, wc-uri adaptate pentru nevoi speciale și wc mobil; aspiratoare de secreții, cadru de mers și fotolii rulante; spațiul de socializare este amenajat cu televizor prin cablu și calculator cu internet, iar în cabinetul de consiliere, medicul, psihologul, asistentul social sau preotul, în funcție de necesități, pot oferi cele mai bune sfaturi pacienților și familiilor acestora.

Reparațiile, amenajările interioare și dotările acestui compartiment au reprezentat o investiție realizată din fondurile alocate în acest an de Consiliul Județean Brașov.

Alte articole:   Ministerul Educației vrea să realizeze o hartă a şcolilor dezavantajate din România

Locația identificată pentru Compartimentul de Îngrijiri Paliative corespunde exigenţelor pe care le presupune acest tip de îngrijiri, întrucât incinta lui este delimitată de zonele din jur și astfel este izolată faţă de perturbări externe (agitaţie, zgomot, vizite inoportune). În imediata vecinătate a clădirii în care funcționează Compartimentul de Îngrijiri Paliative sunt amplasate Capela Spitalului, Laboratorul de radiologie și imagistică medicală, Compartimentul de explorări funcționale și Compartimentul de bronhologie. Bioclimatul zonei este un factor terapeutic natural pentru pacienți, iar locația este prevăzută cu o zonă verde (parc cu bănci și ghivece cu flori), asigurând un perimetru de protecţie sanitară, dar şi de recreere.

Îngrijirea paliativă are scopul îmbunătăţirii calității vieţii pacienţilor şi familiilor acestora care se confruntă cu problemele asociate unei boli ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea corectă şi tratamentul durerii şi al altor probleme fizice, psiho-sociale şi spirituale.

Principalii beneficiari ai procesului de paliație sunt pacienții cu boli progresive, cu înrăutăţirea simptomelor (dispnee, durere, pneumonie recurentă, hemoptizie semnificativă, sindrom de venă cavă superioară etc.) și/sau a valorilor analizelor și/sau scăderea statusului funcțional și/sau evidența bolii metastatice.

Alte articole:   Un şofer şi un căruţaş, amândoi băuţi, implicaţi într-un accident

Din analiza datelor statistice ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie a rezultat că 21,5% dintre pacienții externați în anul 2017 au necesitat pe parcursul internării metode adecvate de terapie a durerii și îngrijiri paliative.

„În acest an, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov a primit de la Consiliul Județean 660.000 de lei, fonduri destinate pentru investiții, dotări cu mobilier și aparatură medicală. Mă bucur că din acest buget, la inițiativa managerului, dr. Dan Moraru, a putut fi amenajat Compartimentul de Îngrijiri Paliative, atât de necesar nu doar pentru îngrijirea pacienților cu boli grave, ci și pentru consilierea familiilor acestora. În ciuda constrângerilor bugetare cu care ne-am confruntat în acest an, la nivelul administrației județene luăm toate măsurile pentru desfășurarea în condiții optime a unui act medical de calitate în toate cele șase spitale pe care le avem în subordine”, spune președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.