blog-logo

Colegiul „Dr. Ioan Meşotă” are cel mai modern laborator de biologie școlară din judeţ

Colegiul „Dr. Ioan Meşotă” are cel mai modern laborator de biologie școlară din judeţ

Începând de astăzi, elevii Colegiului Național „Dr. Ioan Meşotă”  au la dispoziţie cel mai modern laborator de biologie şcolară din judeţul Braşov.

Noul laborator va funcţiona în corpul vechi al colegiului şi a fost realizat cu fonduri de la bugetul local şi de la cel al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt.

Laboratorul a fost inaugurat luni, 17 septembrie, în prezența primarului Braşovului, George Scripcaru şi a directorului Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu.

„Mă bucur că începând de astăzi elevii de la Colegiul Ioan Meşotă au la dispoziţie unul dintre cele mai moderne laboratoare de biologie şoclară din ţară, mai ales că, după cum am declarat de nenumărate ori, cred că soluţia cea mai bună pentru pregătirea elevilor este de a combina pregătirea teoretică cu cea practică. Toţi ne amintim de  faptul că, în perioada când eram elevi, făceam tot felul de experimente în laboratoarele de biologie sau de chimie, iar acest lucru ne ajuta să înţelegem mult mai uşor partea teoretică. Şi acum elevii au nevoie de aceleaşi lucruri, doar că acum echipamentele sunt mult mai performante. Sper că acest sistem de cofinanţare să fie un model care să fie preluat şi de alţi parteneri privaţi care vor să se implice în realizarea unor laboratoare moderne pentru elevii braşoveni. Le mulţumesc celor de la Regia Pădurilor Kronstadt pentru că au înţeles faptul că prin această pregătire practică cu echipamente performante, unii dintre elevi vor alege să îşi continue pregătirea în domeniul biologiei şi astfel să devină potenţiali angajaţi ai regiei. Ca şi în cazul SPGK, trebuie să fim conştienţi, atât noi, cât şi mediul economic, că banii investiţi în educaţie vor aduce progresul acestui oraş şi, implicit, dezvoltarea activităţii economice”, a declarat primarul George Scripcaru.

Alte articole:   Poşta Română va livra la domiciliu, în următorii doi ani, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale maşinilor

Municipalitatea a alocat, la ultima rectificare a bugetului local (din luna iunie), suma de 59.000 de lei pentru lucrări de recompartimentare, reparaţii şi zugrăveli pereţi, înlocuire pardoseli cu parchet din lemn masiv etc.

Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt a asigurat mobilierul şi echipamentele necesare dotării acestui laborator, astfel: un microscop profesional în valoare de 17.779,39 de lei, trusă de disecţie pentru 15 elevi, perete cu licheni, table magnetice Smart de diferite mărimi, laptopuri, aparat foto, sistem de prezentare video şi audio, mobilier etc., suma alocată fiind de 113.176,44 de lei.

Foto: arhiva

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate