blog-logo

Atleți de Jocurile Olimpice și campioni ai României au alergat la InSport Grand Prix

Atleți de Jocurile Olimpice și campioni ai României au alergat la InSport Grand Prix

În zilele de 15-16 septembrie, în Parcul Sportiv Brașov, s-a desfășurat concursul național de cros și ștafete caritabile InSport Grand Prix, ediția a 2-a. Competiția a fost organizată de Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov, cu avizul Federației Române de Atletism, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, al Direcției Sport și Tineret Brașov și cu co-finanțarea Consiliului Județean Brașov. În buna desfășurare a competiției s-au implicat Poliția Locală, sponsori și parteneri.

La manifestare au participat peste 220-230 de alergători de toate vârstele, împărțiți în două mari categorii: atleți de performanță (copii, juniori, tineret, seniori – feminin și masculin) și atleți amatori (copii, tineri, adulți seniori).

Ziua de sâmbătă, 15 septembrie le-a fost rezervată curselor individuale, în care amatorii au alergat cot la cot cu atleții legitimați, însă au punctat în clasamente diferite. Spectatorii prezenți în fostul parc Tractorul au putut admira alergând atleți de valoare ai României ca:

  • – Roxana Bîrcă, multiplă medaliată la Campionatele Naționale, participantă la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, vicecampioană națională la zi în proba de 5.000 m, sportive antrenată de Margareta Barbu;
  • – Andrei Rusu, campion en titre la 1.500 m și 3.000 m în sală și 1.500 m în aer liber, campion european de juniori 1 la 10.000 anul trecut;
  • – Marian Coman, vicecampion al României în acest an la 800 m seniori, sportiv născut la Crizbav, în județul Brașov.;
  • – Adina Cîrciogel, campioană națională la juniori 2, în proba de 400 metri plat, la Campionatele Naționale în Aer Liber.

Premii consistente în bani la InSport Grand Prix

Seniori, 8.000 m

  1. Nicolae-Marian Coman (CSU Arad), premiu în bani 1.500 RON;
  2. Andrei-Dorin Rusu (CSM Dorna Vatra Dornei), 1.100 RON;
  3. Leonard Mitrică (CSA Steaua București), 800 RON.
Alte articole:   FOTO Accident între un camion și un ATV, pe DN73. Trafic blocat între Tohanu Nou și Tohanu Vechi

Senioare, 6.000 m

  1. Roxana-Elisabeta Bîrcă (CSA Steaua București), 1.500 RON;
  2. Alina-Dumitrița Butnariu (CS Pandurii Târgu Jiu), 1.100 RON;
  3. Daniela Ciocan (CSM Dunărea Galați), 800 RON.

Tineret masculin, 6.000 m

  1. Andrei-Dorin Rusu (CSM Dorna Vatra Dornei), 1.000 RON;
  2. Rareș-Imre Mikloș (CAM Sighișoara), 800 RON;
  3. Cătălin Liscan (CSM Dorna Vatra Dornei), 600 RON.

Juniori, 5.000 m

  1. Cătălin Liscan (CSM Dorna Vatra Dornei), 600 RON;
  2. Dragoș Mănescu (CS Pandurii Târgu Jiu), 400 RON;
  3. Cristian Brujan (CS Pandurii Târgu Jiu), 200 RON.

Tineret feminin, 5.000 m

  1. Alina-Dumitrița Butnariu (CS Pandurii Târgu Jiu), 1.000 RON;
  2. Noemi Szucs (CSU Arad), 800 RON;
  3. Mihaela Cepoi (CS Pandurii Târgu Jiu), 600 RON.

Junioare, 3.000 m

  1. Mihaela Botnari (MECC Chișinău, Republica Moldova), 600 RON;
  2. Diana-Larisa Cozma (LPS Brașov), 400 RON;
  3. Adina-Elena Cîrciogel (LPS Brașov/ CSM București), 200 RON.

RIP Robert Cadar

Duminică, 16 septembrie au intrat „în scenă” copiii până la 14 ani și familiile, care au alergat, separat, în curse de 1.000 m respectiv 2.000 m cu caracter participativ. Aceasta tocmai din dorința organizatorilor de a încuraja alergarea și practicarea atletismului de plăcere, în familie. Toți copiii care au trecut linia de sosire după Cursa copiilor și Cursa familiilor au primit tricouri personalizate și dulciuri.

InSport Grand Prix 2018 s-a încheiat cu proba ștafetelor caritabile, toate taxele rezultate fiind îndreptate, exclusiv, către două cauze caritabile: cauza brașoveanului ROBERT CADAR – blogger, atlet amator și alergător de cursă lungă, cel care vreme de 2 ani a luptat împotriva cancerului, și de cauza fundației HOSPICE Casa Speranței – organizație care a introdus în România conceptul de îngrijire paliativă, pentru copii și adulți diagnosticați cu boli incurabile.

Alte articole:   Un nou cutremur în Vrancea. Seism și în zona Făgăraș-Câmpulung

Din păcate, nici bine nu se încheiase prima zi a întrecerii, că vestea a căzut ca un trăsnet peste noi: Robert tocmai ne părăsise! Eram în drum spre Poiana Brașov, locul unde se afla cazată delegația clubului Pandurii Târgiu Jiu, când Facebook-ul nostru cel de toate zilele iarăși ne-a mijlocit o veste tristă.

Recunosc, primul gând a fost să anulăm concursul de a doua zi, de duminică. Însă, am zis nu, nu ar fi fost normal, simplu sau în firescul lucrurilor. Așa cum l-am știut cu toții, Robert a fost un luptător, un mare luptător și, după câteva discuții cu prietenii săi din grupul Alerg Brașovul, am găsit de cuviință că de acolo, de undeva de sus, cu siguranță că el și-ar dori să-i vadă alergând, așa cum o făceau împreună, de fiecare dată.

Duminică, s-au înscris și s-au aliniat la start șapte ștafete: patru au alergat pentru Robert, suma rezultată din înscrieri și dintr-o donație urmând să ajungă la familie, iar trei pentru Hospice – Casa Speranței.

Împreună cu colegii de la AJA Brașov și cu toți cei care ne-am implicat în organizarea acestui concurs, îi mulțumim lui Robert, pentru că a fost alături de noi și ne-a susținut și încurajat încă de la prima ediție, familiei sale și prietenilor săi, doamnei Peter Simona și lui Ștefan Lihaciu, tuturor celor care i-au fost alături, vremelnic sau permanent, și tuturor celor care de acum înainte îl vor pomeni și se vor gândi la el. Un concurs dotat cu Trofeul Robert Cadar”, a declarat Silviu Prescornițoiu, președinte AJA Brașov.

Alte articole:   Acțiune de dezinsecţie pe domeniul public din Săcele

Margareta Barbu, „punctul” comun dintre Elena Antoci și Roxana Bîrcă

Ca orice eveniment atletic ce se respectă, InSport Grand Prix a avut și un ambasador de imagine, un ambasador pe care și-l păstrează de la an la an.

Este vorba de Elena Antoci, fostă Buhăianu, cel mai valoros atlet al Brașovului din toate timpurile și ultimul atlet din Brașov care a participat la o ediție a Jocurilor Olimpice de Vară, competiția supremă la care visează orice sportiv.

Elena a concurat chiar la două ediții ale Jocurilor Olimpice, la Sydney în 2000 și la Atena în 2004.

Merită să amintim cele mai importante rezultate obținute de Elena Antoci:

  • – campioană europeană (1.500 metri, în sală, la Madrid);
  • – dublă vicecampioană europeană (1.500 metri, în sală, la Viena, respectiv cros cu echipa la Oeiras-Lisabona);
  • – campioană mondială militară (1.500 m) și vicecampioană mondială militară (800 m);
  • – campioană mondială universitară (1.500 m) și vicecampioană mondială universitară (800 m);
  • – multiplă campioană balcanică (în sală și aer liber, la 1.500 m, 800 m, 4X400 m), multiplă campioană a României.

În cea mai mare parte a carierei, Elena Antoci (foto stânga) a fost antrenată de doamna Margareta Barbu (foto centru), la Clubul Sportiv Astra Autocamioane Brașov, între 1997 și 2000, și la Steaua București, în perioada anilor 2000-2007.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate