blog-logo

Săcele: S-a rupt lanțul de iubire în USL

Nu dați cu pietre înainte să citiți: la Săcele, până deunăzi, a funcționat USL, alianța politică PSD – PNL. Dar, gata, cașcavalul e tot mai puțin și nu mai ajunge la toți șobolanii politici.

Înainte de  alegeri, în urmă cu doi ani, lupta pentru fotoliul de jupân la Săcele era aprigă. Un domn Kadas, Andi Kadas, acest agent 007 pentru liberali la Săcele și care avea să ajungă consilier județean, promitea că PNL va câștiga Primăria și mai multe mandate de consilier local decât permite Legea administrației locale. Liberalii au avut parte, în schimb, ca urmare a strategiei aplicate de Kadas, de multă penibilitate. Candidatul PNL la Primărie, Lucian Pascu, abia a prins ultima treaptă a podiumului.

Dar, vorba lui Hagi, cele doua tabere beligerante au zis „Hai să (ne) fie bine, ca să nu (ne) fie rău”. Pe motiv că a trecut campania electorală și trebuie să se apuce lumea de treabă, primarul PSD Virgil Popa l-a cadorisit pe contracandidatul PNL cu postul de city manager. Evident, nunai după un concurs, că totul se face legal la Săcele.

Alte articole:   România a primit trei miliarde de euro pentru menținerea locurilor de muncă

Fideli pactului cu Diavolul Roșu, liberalii sub comanda lui Kadas i-au dat cu tifla căpitanului de județ Adrian Veștea, când s-a pus problema să îl dea jos pe viceprimarul Géczi Gellért. Liderul de grup din Consiliul Local Săcele nici măcar nu a vrut să vorbească cu Veștea la telefon, adus de vicepreședintele Consiliului Județean Adrian Gabor. Avea omul ordine precise, nu îl interesa protocolul PNL – UDMR de la nivel județean. Și, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, uite așa liberalii i-au făcut făcut cadou primarului un viceprimar, PSD. Nici măcar nu i-a interesat să preia acest post pentru PNL…

Deznodământul, la fel cum se spune în popor în cazul unui mariaj făcut pe interese, nu a mers: a fost ca în zicerea cu butoiul plin primit cadou la căsătorie de miri: un deget de miere deasupra și restul rahat. Mierea s-a terminat repede, iar rahat politic este… slavă Domnului!

După ani și ani, vorba cântecului, peneliștii și pesediștii descoperă gaura de la covrig. Primii au început să urle consilierii locali liberali, că nu se mai poate așa ceva, toate drumurile spre bugetul local duc la Paris, nu la Roma. Haideți, bre, dar până acum nu tot acolo duceau? Până acum aveați în dotare de la Kadas ochelari de cal? Atunci funcționa Legea Omertei, iar acum brusc v-ați luminat? Nu ar trebui să vă fie, așa, un pic, rușinică? Măcar de-o demisie de onoare să spălați rușinea în fața oamenilor? Sau nici asta nu aveți voie? Doar să faceți circ, cu tricouri cănite la mișto e voie? Încă nu v-a explicat nimeni că miștoul politic al PNL  de acum doi ne-a adus pe cap PSD la putere?

Alte articole:   Bode: Alocarea banilor pentru reabilitarea drumurilor naționale nu s-a mai făcut în funcție de influența “baronilor” locali

Nici de cealaltă parte, cu jupânul trandafiriu Virgil, nu ne este rușine. Acum se dă de ceasul morții ce răi sunt liberalii, care nu fac opoziție constructivă. Aia constructivă era când dădeau din gurițele lor liberale și-l șfichiuiau aprig administrativ cu limbțele lor de se înroșea la poponeț.

Cum domn primar, brusc ați aflat că un consilier local PNL are casa construită ilegal? După atâta amar de ani? Păi cum ați administrat averea municipiului timp de doi ani? Și tot acum, după doi ani, veniți și spuneți că tiroliana aia cea mai lungă și cu care vă lăudați cu câteva zile înainte, nu funcționează legal de cinci ani? Și v-a apucat tot acum dorul să faceți audit la Regia Locală a Pădurilor, că sunt probleme, deși în campania electorală tocați mărunt acest subiect la întâlnirile cu alegătorii??

Alte articole:   1.12.2020 Incidența privind infectarea cu coronavirus – 5,96 la mia de locuitori, în județul Brașov

Mai aveți vreo speranță că săcelenii vă mai cred, și pe unii, și pe ceilalți, că usturoi nu ați mâncat, gură nu vă miroase, dar a început să pută pe la unele instituții?

Iar la final, o dedicație muzicală pentru fostul USL din partea etniei manipulate politic din patru în patru ani. Chiar vă recomandăm să aveți răbdare să ascultați versurile:

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.