Fosta mare handbalistă, Irene Oancea a devenit cetăţean de onoare al Braşovului

Fosta mare handbalistă, Irene Oancea a devenit cetăţean de onoare al Braşovului

Fosta mare glorie a handbalului braşovean, Irene Oancea, a primit miercuri, în şedinţa Consiliului Local, titlul de cetăţean de onoare al Braşovului.

„Mă simt onorată să mă aflu aici, să primesc acest titlu şi vă mulţumesc din inimă pentru tot şi pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o”, a spus Irene Oancea, care le-a avut alături de ea pe fostele colege de generaţie, Rodoca Marian, Irina Mureşan, Maria Furtună Paul, Adriana Pătruţ şi pe fiica ei, şi ea fostă handbalistă, Ribana Oancea.

Propunerea de acordare a titlului de cetăţean de onoare a fost făcută de preşedintele clubului Corona Braşov, Liviu Dragomir, care a mulţumit consilierilor locali care au votat propunerea.

„Mă bucur că am ajuns în acest punct şi că am adus o mare bucurie şi am făcut un gest de recunoştinţă faţă de un om care a reprezentat cu mare cinste Braşovul şi handbalul braşovean. Este o iniţiativă care a venit firesc, cu atât mai mult cu cât palmaresul echipei de handbal Rulmentul Braşov, la care fosta mare handbalistă Irene Oancea a avut o contribuţie importantă, a fost preluat la înfiinţare de clubul Corona. Mulţumesc consilierilor locali care au votat în unanimitate acordarea acestui titlu”, a spus Liviu Dragomir, președintele ASC Corona

Irene Oancea s-a născut pe 11 noiembrie 1943 la Feldioara și este unul dintre simbolurile handbalului feminin din Brașov. Ea a evoluat doar la Rulmentul Brașov, timp de 21 de ani, între 1963 și 1984, echipă cu care a cucerit titlul național și a jucat finala CUpei României în 1984. Cu echipa națională a României, pentru care are 107 selecții, Irene Oancea a devenit vicecampioană mondială în 1973.

Irene Oancea este maestru emerit al sportului și membru de onoare al Federaţiei Române de Handbal.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap