blog-logo

Strada Sforii se transformă în muzeu în aer liber

Strada Sforii se transformă în muzeu în aer liber

Până pe 15 septembrie Strada Sforii din Braşov, una dintre cele mai înguste din Europa de Est, va deveni muzeu în aer liber prin implementarea proiectului ”Sfoara Braşovului”.

Strada va fi amenajată pentru a găzdui expoziții, mini-concerte, concursuri pentru lucrări de artă, evenimente pentru tineri și copii, iar vizitatorii braşoveni şi turiştii îşi pot scrie impresiile pe un panou de sticlă transparentă de şase metri pătraţi, care va fi amplasat de-a lungul unuia dintre pereţii străzii.

Strada Sforii va deveni pe rând un pasaj prin istorie, un loc de observare și contemplare a Tâmpei, loc al dialogului sau o gazdă bună pentru o expoziție inedită de forografie, spun reprezentanții Asociației Împreună pentru Dezvoltarea Comunității, care dau și o scurtă descriere a evenimentelor găzduite de „muzeu“:

  • Strada Sforii – pasaj prin istorie – străjuită de clădiri monument istoric, strada își va spune povestea pe plăcuțele cu informații amplasate la cele două capete ale străzii.
  • Strada Sforii – loc de observare și contemplare a  frumuseții Tâmpei, vor fi reparate acoperișurile și jgheaburile, astfel încât Tâmpa va putea fi admirată și fotografiată din unghiuri neobișnuite.
  • Strada Sforii – loc al dialogului –  vizitatorii brașoveni și turiști, își pot scrie impresiile pe un panou de sticlă transparentă de 6 metri pătrați ce va fi amplasat de-a lungul unuia din pereții străzii.
  • Strada Sforii – culoare și personalitate – lucrări de pictură murală realizate de artiști locali  vor marca cele 23 ferestre care dau spre stradă.
  • Strada Sforii – invitație la fotografii  – o instalație urbană cu simbolul sforii care va fi amplasată la intrarea dinspre strada Cerbului, va semnaliza strada și va oferi  cadrul pentru fotografii deosebite, cu perspectiva străzii Sforii pe fundal.
Alte articole:   Două păstrăvării de la poalele Munților Făgăraș, grav afectate de exploatările forestiere. Peștii mor din cauza poluării masive

În perioada amenajărilor, Strada Sforii va fi parțial accesibilă publicului vizitator.

Proiectul este organizat de Asociaţia Împreună pentru Dezvoltarea Comunităţii Braşov, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov şi cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Braşov, și este finanțat din bugetul Municipiului Brașov, prin Programul proiecte culturale – 2018.

Foto: arhiva

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate