blog-logo

Tânăr electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon cisternă, la intrarea în Gara Brașov (Foto și Video)

Tânăr electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon cisternă, la intrarea în Gara Brașov (Foto și Video)

Un tânăr, în vârstă de 19 ani, a suferit arsuri puternice și este în stare gravă, după ce s-a electrocutat, vineri, la intrarea în Gara Brașov.

Potrivit Poliţiei Braşov, se pare că tânărul ar fi încercat să traverseze calea ferată împreună cu un frate mai mare, dar a fugit înainte și s-a urcat pe un vagon cisternă staţionat în Gara Braşov, în aproprierea străzii Octavian Goga, unde s-a curentat după ce a atins cablurile de înaltă tensiune.

„Din primele informaţii, ar fi vorba despre un tânăr de aproximativ 19 ani care s-ar fi urcat pe un vagon cisternă, în Gara Braşov, şi a fost electrocutat”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

Circulația trenurilor a fost oprită, iar curentul pe liniile feroviare a fost oprit mai bine de jumătate de oră, până ce victima a fost coborâtă de pe vagon.

Alte articole:   20 de străini care stăteau ilegal în România, depistați de polițiștii brașoveni de la Imigrări, anul trecut!

La fața locului a ajuns un echipaj SMURD care i-a acordat victimei îngrijiri medicale, fiind inconștient și având arsuri.

”Intervenim pentru acordarea primului ajutor unui bărbat electrocutat. Victima este pe un vagon de tren în zona străzii Octavian Goga din Brașov. Persoana este inconștientă, prezintă arsuri pe suprafața corpului”, a spus Luiza Danila, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Ulterior, tânărul electrocutat a fost preluat de un elicopter SMURD și a fost dus la Spitalul Judeţean Târgu Mureș, potrivit Libertatea.

Foto si Video: ISU Brasov

 

 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate