blog-logo

Noi zone de fitness şi street work-out în aer liber vor fi amenajate în Brașov

Noi zone de fitness şi street work-out în aer liber vor fi amenajate în Brașov

În acest an municipalitatea continuă programul de amenajare a unor zone de fitness, gimnastică în aer liber şi street work-out, din oraș.

Pe lângă cele 28 de zone de fitness în aer liber, primăria are în plan să monteze astfel de echipamente în alte cinci zone din municipiu.

Pentru dotarea acestor zone vor fi achiziționate 25 de elemente de fitness, dar și alte două de street work out a căror valoare va ajunge la 132.500 de lei fără TVA.

„În principiu ne-am propus să montăm aceste aparate de fitness în cinci zone din municipiul Brașov, în parcurile unde nu există astfel de dispozitive. Avem foarte multe solicitări în acest sens, brașovenii folosesc aparatele în special vara și ne dorim să promovăm mișcarea în aer liber și un stil de viață sănătos, mai ales pentru cei care nu își permit să meargă la sala de forță”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

La licitația organizată de Municipalitatea brașoveană, în luna martie, s-au înscris trei firme, iar în prezent se face evaluarea tehnică a dosarelor urmând a fi desemnată oferta câștigătoare.

Alte articole:   Accident cu 3 victime pe drumul spre Poiana Brașov

În baza acestui contract, în maximum 60 de zile, însă nu mai târziu de 30 noiembrie, firma câștigătoare trebuie să monteze echipamentele, în anumite zonele verzi din Braşov stabilite de Primărie.

Contractul prevede totodată că firma trebuie să acorde echipamentelor o garanție de un an, timp în care orice defecțiune va fi remediată gratuit de către firmă.

Foto: arhiva/Andrei Paul

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate