Junioarele III Corona s-au calificat la turneul final al Campionatului Național

Junioarele III Corona s-au calificat la turneul final al Campionatului Național

Echipa de handbal junioare III de la Corona Brașov s-a calificat la turneul final al Campionatului Național, după patru victorii și o înfrângere în turneul semifinal, competiție desfășurată zilele trecute la Bacău.

Handbalistele antrenate de Mihaela Seifer şi Eugen Ciulei au învins pe HC Jimbolia, 35-17 (19-6), pe Universitatea FEFS Craiova, 26-21 (11-11), pe United Galați, 27-20 (13-7) și pe Unirea Dobroești 27-21 (16-8) şi au pierdut greu meciul cu CS Chimia Râmnicu Vâlcea, 28-30 (17-16). Tinerele handbaliste ale Coronei s-au calificat astfel la turneul final, de pe poziţia a doua în clasament.

Antrenoarea Coronei, Mihaela Seifer Ciobotaru a declarat, la finalul turneului semifinal de la Bacău, că este foarte mândră de jocul echipei pe tot parcursul competiţiei.

„Am plecat şi cu emoţii la noi, cum era şi normal, dar prin felul în care au jucat, fetele mi.au demonstrat că mă pot baza pe ele şi în momente foarte importante. Pot spune că multe dintre ele s-au întrecut pe ele şi au ajutat foarte mult această echipă să se califice la turneul final. Normal. Cu toţii regretăm înfrângerea din meciul cu Chimia, unul în care am condus pe aproape toată durata lui, însă, din păcate, au fost de ajuns câteva greşeli pentru ca scorul să se întoarcă. Recunosc, mi-a fost puţin teamă ca după această înfrângere, fetele să nu aibă o cădere în joc, pentru că aşa cum se ştie, noi nu am mai pierdut niciun meci până la acest joc cu Chimia, şi nu ştiam ce impact va avea asupra echipei, cu atât mai mult cu cât au codus mare parte din joc. Fetele mi-.au demonstrat însă că sunt puternice psihic şi că pot depăşi un astfel de moment, ceea ce s-a şi întâmplat în continuarea turneului”, a spus antrenoarea junioarelor III.

Mihaela Seifer Ciobotaru a mai adăugat că aşteaptă cu nerăbdare turneul final, acolo unde Corona se va bate pentru titlul naţional: „Orice echipă care ajunge la turneul final va face totul să ajungă se se bată la titlu, şi în mod clar şi noi vom face acest lucru. Va fi un turneu greu, pentru că acolo au ajuns cele mai bune echipe din campionat, dar sper să avem toată echipa aptă şi să ne prezentăm în cea mai bună formă”.

Lotul de junioare III Corona Braşov

Lorena Cantea, Alexandra Hlipcă, Mădălina Cristina Colţ, Laura Constantin, Alexandra Enescu, Diana Ştefania Golanu, Alexandru Huţanu, Denisa Nicoleta Iosim, Iulia Leonte, Alesia Maria Manta
Raissa Natalia Marin, Diana Maxim, Larisa Nan, Miruna Nicolaua, Ines Petrea, Anna Teodora Savuy
Antrenori:  Mihaela Seifer Ciobotaru, Eugen Ciulei

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov