Handbal : Corona Brașov, eliminată din Cupa României

Handbal : Corona Brașov, eliminată din Cupa României

Echipa de handbal Corona Braşov a fost eliminată din Cupa României F de HCM Râmnicu Vâlcea.

Handbalistele pregătite de Dragoș Dobrescu au ratat calificarea în semifinalele Cupei României, chiar la Brașov.

Corona Brașov a fost învinsă de HCM Rm Vâlcea cu scorul de 27 – 29 (12-17).

Înfrângerea suferită joi seara le costă scump pe handbalistele Coronei, care au pierdut astfel, ultima şansă de calificare în cupele europene la finalul acestui sezon.

 „Din păcate am «venit» mai târziu la sală. În repriza a doua am reușit să prindem adversarul din urmă, dar nu am mai reușit să și rezistăm. Poate multă lume se întreabă de ce am cerut time-out după acea revenire. Am considerat că este nevoie se o gură de aer. E greu să duci un joc timp de 60 de minute, când ai jumătate de echipă la infirmerie. Am pierdut startul, a trebuit să alergăm după ele foarte mult și asta a contat. Prea multe nu cred că mai sunt de spus acum la cald, pentru că ne-am dorit mult această calificare….,” a declarat antrenorul, Dragoş Dobrescu.

Pentru Corona au marcat: Tirca 9, Chiper 7, Buceschi 5, Tiron 2, Popa 2, Tatar 2.

Alte articole:   Care sunt cele mai eficiente măști de protecție. Cercetătorii au testat eficacitatea a 14 tipuri

Foto: Dorin Dușa

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate