
Agenţia Naţională de Integritate a câştigat procesul cu primarul comunei Bran, Rareş Rădăcină, care a contestat decizia ANI prin care era declarat incompatibil cu funcţia pe care o deţine.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de primarul Rareş Rădăcină şi a menţinut sentinţa pronunţată de magistraţii Curţii de Apel Braşov. Sentinţa ÎCCJ este definitivă.
Pe vremea când era viceprimarul comunei Bran, în cazul lui Rareş Rădăcină, ANI a constatat starea de incompatibilitate din cauză că, simultan cu funcția de edil, a deținut și funcțiile de administrator în cadrul a două societăți comerciale.
„Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate (mandatul 2012 – 2016), întrucât, simultan cu funcția de viceprimar, a deținut și funcțiile de administrator în cadrul a două societăți comerciale (în perioadele 27 iunie 2012 – 12 noiembrie 2013”, se arată în comunicatul emis de Agenția Națională de Integritate.
Contactat de newsbv.ro, prefectul Marian Rasaliu a precizat că nu a primit înştiinţare oficială de la isntanţă asupra acestei decizii, pentru a lua ulterior deciziile prevăzute de Legea administraţiei publice locale privind vacantarea postului şi sesiarea Guvernului pentru organizarea de alegeri anticipate parţiale pentru postul de primar la Bran.