Toate cauzele referitoare la familie și minori trebuie soluționate numai de către tribunal, ca instanța specializată.

Toate cauzele referitoare la familie și minori trebuie soluționate numai de către tribunal, ca instanța specializată.

[videojs]Deputatul PNL de Brașov, Gabriel Andronache, spune că toate cauzele referitoare la familie și minori trebuie soluționate numai de către tribunal, ca instanța specializată.

Acesta a criticat astăzi,  într-o conferinţă de presă, inconsecvența legiuitorului, care a făcut imposibilă specializarea instanțelor în materia familiei.
„În prezent, atât Tribunalul, cât și Judecătoria soluționează cauze referitoare la familie si la minori.
Tribunalul are competență materială în cauzele privind adopția și protecția drepturilor copilului, în special a celui aflat în dificultate. Judecătoria are competență în materia tutelei, a curatelei și în privința combaterii violenței în familie”, spune Anronache.
Liberalul crede că unificarea competenței materiale în domeniul familiei și a minorilor reprezintă o soluție pentru rezolvarea mult mai rapidă a cauzelor având acest obiect.
Propunerea PNL este ca Tribunalul să fie instanța care va reuni competența materială pentru cauzele referitoare la familie și minori.
„Această soluție legislativă derivă din experiența pozitivă a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, care a arătat eficiență în rezolvarea cauzelor tangente drepturilor fundamentale ale familiei și minorilor. Gradul de încărcare al acestor Instanțe  permite transferul competenței în materia tutelei, curatelei sau în domeniul combaterii violenței în familie de la Judecătorie către Tribunal. De asemenea unificarea competenței materiale la nivelul Tribunalului va genera obligația pentru puterea executivă de a proceda la înființarea secțiilor specializate în materia familiei și a minorilor sub denumirea prevăzută de codul de procedură civilă, aceea de secții specializate pentru tutelă și familie”, precizează Andronache.
În acest sens, liberalii propun modificarea legii nr.213/2003, ordinul de protecție urmând a fi emis de către Tribunal, modificarea Legii 134/2010, privind Codul de Procedură Civilă prin care instanța competentă ca instanța de tutelă și familie să devină tribunalul, cât și a legii nr.304/2004, privind organizarea judiciară prin care secțiile specializate de tutelă șî familie să fie înființate în termen de 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a legii modificatoare.
„Modificările asigură unificarea competenței materiale în domeniul familiei generând specializarea magistraților în acest domeniu fundamental pentru existența unei societăți, respectiv protejarea drepturilor și libertăților atașate vieții private și familiale cât și cele ce privesc interesul superior al copilului. Pentru ca propunerile noastre să poată fi implementate prin înființarea secției specializate de tutelă și familie, am depus la elaborarea bugetului pentru anul 2018 un amendament pentru suplimentarea cheltuielilor de personal la Ministerul Justiției cu 117.000.000 lei în vederea realizării de secții specializate în 40 de județe și una în municipiul București. Majoritatea parlamentară a respins acest amendament. Ministerul Justiției nu a susținut amendamentul, dar a promis sprijin inițiativei de înfințare a secțiilor specializate, considerând-o necesitate derivată din realitatea socială”, a mai menționat Gabriel Andronache.
Alte articole:   Lucruri pe care trebuie să le înțeleagă orice partid care preia guvernarea
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap