blog-logo

Afacere ilegală cu tutun, pusă pe butuci de poliţişti

Afacere ilegală cu tutun, pusă pe butuci de poliţişti

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, împreună cu inspectori  din cadrul Direcției Regionale Vamale Brașov, au efectuat ieri un control pe linia combaterii evaziunii fiscale, la o societate comercială de pe raza municipiului Brașov, cu obiect de activitate comerț cu amănuntul.

Întrucât reprezentanții societății comerciale au refuzat accesul polițiștilor și inspectorilor la două spații de depozitare din incinta punctului de lucru și deoarece exista suspiciunea comiterii unor acte de natură infracțională, s-a solicitat și obținut autorizarea efectuării a două percheziții domiciliare, la sediul respectiv punctul de lucru al agentului economic.

„În urma perchezițiilor, la punctul de lucru al societății a fost descoperită cantitatea de 4,5 kg tutun pentru fumat, ambalat în pungi a câte 30, respectiv 50 g., ce aveau aplicate timbre fiscale emise de autoritățile din Ungaria, precum și suma de 1.725 lei, rezultată din vânzarea de tutun pentru fumat. Atât cantitatea de tutun cât și banii au fost indisponibilizați în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

În urma verificărilor polițiștii au stabilit că acestea aparțin unui bărbat de 32 ani, din județul Brașov, angajat al societății. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Brașov.

Alte articole:   Lucian Bode: În acest an va fi inaugurat tronsonul de autostradă Râşnov – Cristian

El este cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale si deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a un 1 kg tutun de fumat, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea procurorului  din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Prejudiciul estimativ creat bugetului de stat este de aproximativ 2.000 lei, reprezentând accize si TVA.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.