blog-logo

Numărul accidentărilor pe pârtii a crescut din nou, odată cu vacanța școlară

Numărul accidentărilor pe pârtii a crescut din nou, odată cu vacanța școlară

Odată cu vacanța școlară a crescut numărul de copii pe pârtiile din Poiana Brașov, dar și numărul accidentărilor pe pârtiile de schi și săniuș.

Astfel, sâmbătă, reprezentanţii Serviciului Public Local Salvamont Braşov au fost solicitaţi să intervină în opt cazuri de accidentări.

Salvamontiștii au acordat victimelor primul ajutor şi le-au transportat la baza pârtiei, unde trei dintre acestea au fost predate unor echipaje SMURD sau de la Ambulanță.

„Pentru că a început vacanța copiilor și numărul lor va crește semnificativ pe pârtiile din Poiana Brașov, Serviciul Public Local Salvamont Brașov face următoarele recomandări:

Pentru a beneficia de o experiență plăcută pe pârtie, pentru a învăța corect, dar mai ales pentru a fi în siguranță, apelați întotdeauna la serviciile unui instructor autorizat. Copii cu vârstă de până la 14 ani au obligativitatea purtării căștii de protecție.

Instructorii sau organizatorii de tabere trebuie să știe că nu au voie să instruiască un grup mai mare de 6 copii odată. În cazul instructorilor cu grupuri să nu răsfire cursanții și să nu șerpuiască cu ei pe toată lățimea pârtiei și să lase în permanență o trasă liberă pe care să poată fi depășiți.

De asemenea este de evitat șerpuirea în zonele foarte înguste ale pârtiei; în aceste zone se va merge în șir indian pe una dintre margini, lăsând în permanență o trasă pentru a putea fi depășiți”, au transmis reprezentanții SPLS Brașov, citați de MyTex.

De la începutul sezonului de iarnă, salvatorii montani din Poiana Braşov au intervenit în 335 de cazuri, în cadrul cărora au acordat ajutor unui număr de 345 de persoane.

Alte articole:   Brașovul va avea peste 1.000 de camere de supraveghere

Foto: arhiva

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.