În curând braşovencele vor naşte în condiţii de lux la Maternitate. Autorizația de construire a fost semnată

În curând braşovencele vor naşte în condiţii de lux la Maternitate. Autorizația de construire a fost semnată

După ce zilele trecute ministrul Sănătății, Florin Bodog, a cerut autorităților locale să urgenteze autorizarea corpului Maternităţii, care a fost reabilitat, documentul a fost semnat miercuri, la Primăria Braşov, iar joi a ajuns în posesia conducerii unităţii spitaliceşti.

Autorizaţia de construire era necesară după ce Inspectoratul de Stat pentru Construcţii a constatat că în timpul lucrărilor de modernizare s-au făcut modificări la clădire care nu corespundeau proiectului iniţial.

„Vineri vom plăti taxa la Inspectoratul de Stat pentru Construcţii, după care aşteptăm Comisia Tehnică de la Ministerul Sănătăţii pentru recepţia finală, posibil chiar săptămâna viitoare”, a precizat directorul medical al Maternităţii, dr. Mircea Preda, citat de MyTex.

El speră ca până la finele lunii, noul corp să fie dat în folosinţă.

Alte articole:   VIDEO Ample controale ale polițiștilor brașoveni, în zonele aglomerate! 300 de sancțiuni aplicate!

Corpul reabilitat după standarde moderne are șase săli de operație perfect utilate, nouă săli de naștere individuale şi 30 de saloane pentru mame şi nou-născuţi, cu condiții de lux.

Lucrările de modernizare au durat trei ani, iar investiția a însemnat peste 5 milioane de euro, fiind realizată de Ministerul Sănătăţii, printr-o finanţare de la Banca Mondială.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate