blog-logo

Primarul Chirilaș, demersuri pentru declararea Vămii Buzăului staţiune de interes local

Primarul Chirilaș, demersuri pentru declararea Vămii Buzăului staţiune de interes local

Primarul Tiberiu Chirilaş prezintă demersurile pe care le-a făcut pentru declararea comunei Vama Buzăului drept staţiune de interes local.

„Au fost continuate lucrările de modernizare a drumurilor, am asfaltat drumul către cascada Urlătoarea, marcarea și indicatoare în comună”.

„S-a extins rețeaua de alimentare cu apă în satul Acriș. Avem în derulare pentru 2018 extinderea rețelei de apă în satul Buzăiel. Scoatem la licitație pe SEAP această lucrare”

„Am semnat contractul de finanțare și am făcut Studiu de Fezabilitate pentru înființarea rețelei de canalizare, racorduri, rigole și accese riverani în comuna Vama Buzăului – 24,695 de milioane de lei. Vom folosi stația de epurare din Întorsura Buzăului”.

„Operatorul de salubritate pune la fiecărei gospodării câte două pubele, pentru colectarea selectivă a dețeurilor menajere, pentru că vrem să ne păstrăm statutul de cea mai curată comună”

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

„La învățământ, am efectuat două Studii de Fezabilitate și am încheiat contracte pentru școala gimnaziala din Vama Buzăului, prin care școala se va extinde cu un nou corp, in care vom avea 6 noi săli de curs. Valoarea este de 2,583 milioane de lei. Al doilea este construirea unei grădiniţe în satul Acriș, o investiție de 2.263 de milioane de lei, cu șase săli de clasă, inclusiv pentru program prelungit. Fiecare sală de clasă este cu dotată cu grup sanitar propriu. Vom elimina astfel definitiv în Vama Buzăului programul de după amiază pentru elevi”.

„Am reușit să amenajăm în complexul cultural trei săli de evenimente, atât pentru nunți, dar și dotarea acestor săli. Investiția a fost de peste 1,54 de milioane de lei, bani de la bugetul local”.

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

„La mijlocul anului 2017 am înaintat Ministerului Turismului documentația solicitată conform legii, pentru atestarea comunei ca staţiune de interes local. Este un vis al meu de când am ajuns primar. Sigur că această atestare înseamnă respectarea anumitor criterii, pe care le îndeplinim la această oră. Din câte am înţeles, undeva în luna mai, prin Hotărâre de Guvern şi în urma vizitei comisiei care se ocupă de clasificare, care va verifica în localitate să verifice  dacă ce am scris în documentaţie se regăseşte în teren, vom fi atestaţi ca staţiune turistică de interes local. În momentul de faţă, în Vama Buzăului avem clasificate aproape 100 de locuri de cazare, dar mai sunt încă 2-3 dosare în analiză la Ministerul Trusimului”.

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

„Rezervația de zimbri a fost vizitată de 10.979 de copii şi 8.200 de adulți , în creștere de aproximativ cu 15% față de anul trecut. Rezervaţia are 11 hectare, cu o populație de 30 de zimbri. Suprafața a fost împărțită în mai multe țarcuri, pentru ca familiile de zimbri să nu mai intre în conflict. Anul acesta rezervația împlinește 10 ani  de la înființare”.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.