Primă zăpadă a creat deja probleme în Braşov

Primă zăpadă a creat deja probleme în Braşov

Zăpada care a început de ieri să cadă a creat deja probleme în Braşov. In jurul orei 7.00, un copac a cazut pe firele electrice (în zona Popasului Caprioara). S-a intervenit cu un echipaj dela ISU pentru indepartarea acestuia.

De asemenea, pe str. De Mijloc, la ora 7. 37 s-a primit un apel la 112 după ce un copac cazut pe un autoturism. Un alt copac a cazut pe Calea Bucuresti in jurul orei 8.00, unde a intervenit un echipaj din cadrul Detasamentului 2 de Pompieri Brasov.
Probleme au fost din cauza cablurilor electrice cazute pe carosabil in localitatea Hurez, iar la Prejmer cinci consuamtori au rămas fără alimentarea cu energie. În ambele cazuri intervin echipele de la Electrica.
Probleme din cauză că nu s-a deszăpezit au fost şi în Şchei.

„Suntem izolati in cel mai vechi cartier la Brasovului , nu se mai poate ajunge cu masina iar pe jos este o aventura sa cobori strada. Primaria stie doar sa se mandreasca cu Junii din Schei, cu traditiile Scheiului, cu tot ce tine de aceste minunate obiceiuri dar NU FACE ABSOLUT NIMIC pentru locuitori. Daca ar fi fost an electoral, consilierii locali din partea Scheiului dar si cei care efectiv locuiesc in Schei probabil ar fi facut doua trei declaratii dar din pacate nu este si ei parca nici nu exista.Ceea ce se intampla pe str. General Traian Mosoiu (Cacova de Sus) este o mare RUSINE pentru Primarie”, scrie Vali Roman.

Alte articole:   Program extins la Evidenţa Persoanelor Brașov pentru turul doi al alegerilor prezidențiale

Ce spune Primăria

Cele două firme de deszăpezire, Comprest şi Eurostrada, au acţionat toată noaptea cu 41 de utilaje, iar în acest moment (ora 9.30) mai sunt pe traseu 19 maşini.

Până în această dimineață s-a acționat pe străzile principale, cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte – de ex. CD Gherea, cartierul Șchei, podurile și pasajele, drumul spre Poiana Brasov și Poiana Braşov – și, din această dimineață, a început deszăpezirea și pe străzile din interiorul cartierelor. Astăzi va continua activitatea de deszăpezire în interiorul cartierelor, în paralel cu asigurarea unei circulații optime pe arterele de prioritate I.

Comprest a asigurat această activitate cu 26 de utilaje. Având în vedere abundenţa precipitaţiilor, s-a intervenit pentru curăţarea carosabilului cu lama şi s-a împrăştiat şi material antiderapant. Până în această dimineaţă s-au utilizat aproximativ 180 de tone de material antiderapant, stocul fiind în acest moment de peste de 1.300 de tone. La ora 9.30, pe traseu erau 14 utilaje de deszăpezire. Telefon dispecerat: 0268-416495.

Eurostrada a acționat cu 15 utilaje. De asemenea, s-a intervenit pentru curăţarea carosabilului cu lama şi s-a împrăştiat şi amterial antiderapant. Eurostrada a utilizat peste 100 de tone de material antiderapant şi mai are un stoc de peste 550 de tone. La ora 9.30, pe traseu erau 5 utilaje de deszăpezire, care acţionau în interiorul cartierelor. Telefon dispecerat: 0268-311310.

Alte articole:   Elevi din Brașov, prezenți la Sesiunea Regională de Selecție Transilvania Toamnă 2019 a European Youth Parliament

Zonarea pentru deszăpezire este următoarea:

  • – Eurostrada: cartierele Tractorul, Bartolomeu, Stupini, zona str. Harmănului – B-dul Gării – 13 Decembrie;
  • – Comprest: restul orașului, inclusiv Poiana Brașov;
  • – Deszăpezirea tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei este asigurată de CNAIR.
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap