blog-logo

„Meșterul păpușar”, avanpremieră pentru copii, la Opera Brașov

„Meșterul păpușar”, avanpremieră pentru copii, la Opera Brașov

În avanpremieră, Opera Brașov va pune în scenă spectacolul de balet pentru copii pe muzică de Leo Delibes, „Meșterul păpușar”, pe scenă urmând să urce soliștii și ansamblul de Balet al Operei Brașov.

Astfel, sâmbătă, 25 noiembrie 2017, de la ora 17.00, în Sala Operei, copiii sunt invitați, împreună cu părinții și bunicii, la avanpremiera spectacolului „Meșterul păpușar”, după baletul clasic „Coppélia”.

Pentru că la începutul lunii octombrie a acestui an, în cadrul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet, ediția a XV-a, a avut loc premiera spectacolului de balet „Coppélia”, care s-a bucurat de un deosebit succes, balerinii Operei Brașov s-au gândit și au pregătit și celor mici o surpriză, o reprezentație ce, de data aceasta, le este dedicată, concepută anume pe înțelesul lor.

Alte articole:   Polițiștii brașoveni au dat amenzi de peste 16.000 lei, în doar două ore

Acțiunea este plasată într-un mic târg din Boemia. Eroul central, Coppélius, este un bătrân misterios care duce o viață izolată, construind păpuși mecanice și trăind cu speranța că, într-o bună zi, va reuși să le însuflețească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase păpuși. Prefăcându-se că reacționează la semnele magice încercate de Coppélius, îl face să creadă că și-a împlinit visul. În cele din urmă, Coppélius își dă seama că a fost înșelat. Prin farsa ei, Swanilda îl induce în eroare și pe Franz, logodnicul ei, de a cărui purtare era jignită și pe care izbutește să-l recucerească.

Alte articole:   IPJ Brașov: 32 posturi scoase la concurs prin încadrare directă, din sursă externă

Nunta Swanildei cu Franz încheie baletul, în mijlocul unei serbări populare, la care ia parte însuși meșterul Coppélius, care și-a uitat supărarea că fusese tras pe sfoară. Pe parcursul spectacolului, povestitorul Lorand Cristian va descrie cele mai importante moment de balet și va creiona, cu măiestrie, firul poveștii, la care vă invităm pe toți, copii mai mari sau mai mici, să luați parte.

În distribuție: Melania Condoiu – Swanilda, Claudiu Dane – Franz, Adrian Scriminț – Coppélius, alături de soliștii și Ansamblul de Balet al Operei Brașov: Iulia Coșeriu, Miruna Moldoveanu, Valentina Mirică, Mihaela Pop, Diana Drăgan, Cristina Rotundu, Liliana Țărîncă, Alexandra Scriminț, Meda Enăcache, Morgane Bazinet, Kalina Vladimirova, Ramona Mezei, Adriana Simion, Dorin Mirea, Matei Rada și Adnana Lalu.

Alte articole:   Pompier de la ISU Braşov, erou în timpul liber: A salvat o femeie imobilizată la pat, dintr-o casă cuprinsă de flăcări

Regia spectacolului și adaptarea coregrafică sunt semnate de Alexandru Fotescu, scenografia de Rodica Garștea. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regia tehnică: Dan Antipa.

Prețul unui bilet este de 20 lei.

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate