Ziua Vânătorilor de Munte. 101 ani de la înființare

Ziua Vânătorilor de Munte. 101 ani de la înființare

La 3 noiembrie 2017 se împlinesc 101 ani de când, prin ordinul nr. 294 al Marelui Cartier General, s-a înfiinţat, la Bucureşti, prima unitate de vânători de munte din Armata României.

Trupele de vânători de munte ale armatei române, înfiinţate în timpul Primului Război Mondial, au reprezentat, încă de la începuturi, o specialitate de elită a infanteriei româneşti.

„Trupele de vânători de munte au fost, dintotdeauna, o forţă foarte bine pregătită şi, începând cu toamna anului 1916, luptătorii din aceste trupe s-au dovedit foarte eficienţi şi capabili în a-şi îndeplini misiunea de apărare a ţării atât în timpul Primului Război Mondial, cât şi în cel de-al Doilea Război Mondial. Prin curajul, priceperea şi puterea de sacrificiu au demonstrat că sunt capabili de a asigura securitatea poporului român prin îndeplinirea la standarde înalte a misiunilor pentru care au fost destinaţi”, se arată într-un comunicat al Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.

Cu această ocazie, la sediul comandamentului Brigăzii 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa” din Braşov, în data de 03 noiembrie, orele 11.00-14.00, se vor prezenta materiale, tehnică şi echipamente din dotarea vânătorilor de munte.

Alte articole:   Persoane dispărute de la domiciliu

Concomitent cu acestă activitate se poate vizita și sala de tradiție a Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”, amenajată cu sprijinul Muzeului Județean de Istorie Brașov și a domnului Șerban Florin, din cadrul Retromil Brașov.

Foto: weradio.ro

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate