blog-logo

ITM Brașov și-a prezentat activitatea. Peste 300 de brașoveni și-au reclamat angajatorii

ITM Brașov și-a prezentat activitatea. Peste 300 de brașoveni și-au reclamat angajatorii

În şedinţa Colegiului Prefectural, de marți, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Braşov a prezentat raportul de activitate pentru primele şase luni ale acestui an.

Astfel, în prima jumătate a acestui an, Serviciul Control Relaţii de Muncă a controlat 1.229 angajatori, fiind aplicate 92 amenzi contravenționale în valoare totală de 1.032.800 lei.

De asemenea, s-au dispus 1.019 măsuri obligatorii vizând remedierea deficienţelor constatate şi intrarea în legalitate a angajatorilor controlaţi.

Cele mai multe dintre controalele efectuate s-a verificat modul în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la încheierea contractelor individuale de muncă.

Cu ocazia celor 1.133 de controale efectuate au fost sancţionaţi pentru utilizarea muncii fără forme legale 45 de angajatori. Au fost identificate 102  persoane care prestau activitate fără contracte de muncă, dintre care 30  femei şi 2 tineri  (de 16 şi 17 ani). Pentru „munca la negru” au fost aplicate 43 amenzi în valoare totală de 805.000 lei.

Alte articole:   Valeriu Gheorghiţă, despre sechelele post-COVID: Disfuncţii respiratorii, cardio-vasculare, neurologice,oboseală sau dureri de cap

Tot în această perioadă, au fost depuse 387 de reclamaţii, „din care 303 au fost soluţionate de Serviciul Control Relaţii de Muncă, iar 84 au fost soluţionate împreună inspectorii Serviciului Control Securitate şi Sănătate în Muncă”, a precizat, inspectorul şef al ITM Braşov, Adrian Reit, pentru BunaZiuaBrasov.

Acesta a precizat că, de cele mai multe ori, salariaţii au reclamat neplata salariilor, nerespectarea prevederilor legale privind timpul de muncă sau faptul că nu au fost plătite orele suplimentare.

Totodată, a fost formulată o plângere penală pentru un angajator care a primit la muncă mai mult de 5 persoane, pentru care nu a întocmit, anterior începerii activităţii, contracte individuale de muncă. La acel angajator au fost identificate un număr de 11 persoane desfăşurând activitate fără încheierea unui contract individual de muncă.

Alte articole:   Primarul Coliban s-a răzgândit: nu i-a mai cerut, astăzi, demisia șefului Poliției Locale!

În cadrul tuturor controalelor efectuate s-a urmărit remedierea deficienţelor constatate, dispunându-se în acest sens măsuri cu caracter obligatoriu şi urmărindu-se îndeplinirea acestora de către angajatori, la termenele stabilite prin procesele verbale de control.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.