Pe modelul Cetățuii, nu revendicăm Casa Negustorilor, alias Cerbul Carpatin?

Pe modelul Cetățuii, nu revendicăm Casa Negustorilor, alias Cerbul Carpatin?

După un scandal în care se punea problema ca Primăria să cumpere Cetățuia de pe Dealul Straja de la Aro Palace, municipalitatea a făcut ce era corect: a revendicat în instanță monumentul și este la un pas de a-l obține prin sentință definitivă.

După ce a pierdut directoratul SIF Transilvania, Mihai Fercală se zvonește că ar vrea să vândă Restaurantul Cramă Cerbul Carpatin, pe care îl are în patrimoniu tot Aro Palace. În acest context, poate că ar trebui ca specialiştii din Primărie şi Consiliul Local să aibă în vedere dacă nu este cazul să declanşeze o acţiune în instanţă pentru recuperarea acestui monument istoric. Cu atât mai mult cu cât muzeele braşovene, de exemplu, au probleme cu sediile în care funcţionează. (Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie din Braşov. Clădirea în care funcţionează ambele muzee a fost retrocedată către Biserica Evanghelică C.A. – Parohia Braşov.)

Vom transmite adrese către Primăria municipiului Braşov şi către Consiliul Judeţean, ca să vedem dacă, din punct de vedere juridic, este posibilă o abordare similară celei de la Cetăţuia Braşovului. Dacă autorităţile locale pot solicita retrocedarea imobilului, aici s-ar putea muta cele două muzee ale noastre. E absolut necesar să facem aceleaşi demersuri pentru a încerca să dăm acelui monument extraordinar de valoros al Braşovului utilitatea culturală”, spunea în urmă cu un an, cu ocazia Nopţii Muzeelor, dr. Ligia Fulga, directoarea Muzeului de Etnografie.

Casa Negustorilor este un monument de arhitectură care a fost ridicată între 1541-1547 de Apollonia Hirscher, văduva cunoscutului jude al Brașovului, Lukas Hirscher.

Apollonia Hirscher a fost o femeie care a ţinut mult la comunitatea în care a trăit şi nu a urmărit doar să se îmbogăţească. A întemeiat mai multe fundaţii şi a donat o mare parte din averea ei pentru locuitorii cetăţii. Printre aceste donaţii se numără „Casa Negustorilor“, actualul Restaurant Cerbul Carpatin, situat la colţul Pieţei Sfatului şi a străzii Hirscher, care îi poartă numele.

De-a lungul vremii, clădirea a purtat denumiri diferite, precum Podul Bătușilor sau Casa Hirscher. În perioada medievală aici era un loc de desfacere a mărfurilor executate de diferite bresle, în special a cizmarilor și cojocarilor.

Clădirea ocupă primul loc între construcțiile civile ale Brașovului din secolul al XVI-lea, având lungimea de 67,40 metri și fiind alcătuită din două pavilioane separate printr-o curte interioară, unite la extremitățile frontale. Stâlpii de piatră, amintind stilul Renașterii, arcadele de la parter și cele de la etaj, acoperișul abrupt acoperit cu țiglă roșie, coborât până sub limita superioară a zidurilor, dau construcției un aspect, deși compact, foarte masiv și bine întărit.

Intrarea arcuită, păstrată în forma inițială, reprezintă principala intrare a clădirii. Vestigiile unor vechi ziduri amintesc configurația din trecut a pavilionului, cu două birouri și două magazii mari, destinate probabil oficiului vamal. Pivnița spațioasă, cu bolți largi și masive, era compartimentată în partea dinspre piață, potrivit structurii încăperilor de la parter. O parte din pivniță era însă special amenajată pentru păstrarea vinurilor.

Puternicul incendiu de la 1689, precum și cele ulterioare, afectează și Casa Negustorilor. Între 1759-1847 au loc transformări arhitecturale radicale care aduc construcția în forma ei actuală.

Odată cu slăbirea și mai apoi dispariția breslelor, Casa Negustorilor își încheie destinația sa tradițională. În prezent, clădirea este în administrarea SC Aro Palace SA, firmă patronată de SIF Transilvania. Imobilul a fost declarat monument istoric, cu codul BV-II-m-A-11573.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap