Primele maşinile electrice de curse construite de elevii de la Colegiul de Informatică intră în acţiune

Primele maşinile electrice de curse construite de elevii de la Colegiul de Informatică intră în acţiune

Cele trei maşini electrice realizate de elevii de la Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil”, vor intra în cursă sâmbătă, de la ora 11.00, în parcarea mall-ului Coresi Shopping Resort.

În urma rezultatelor concursului de sâmbătă, dar și a unor probe teoretice pe care elevii le desfășoară în aceste zile, 10 dintre elevi, însoțiți de coordonatorii echipelor, vor merge la competiția Silverline International Kit Car Final 2017 care se desfășoară în Anglia, în perioada 6 – 9 octombrie.

Totuşi, anul acesta, elevii braşoveni vor fi doar observatori, pregătindu-se de participare la următorul nivel al competiției, dedicat vîrstei 16 – 24 ani, IET Green Power 24, care va avea loc în 2018.

Cele trei monoposturi au fost create de 30 de liceeni de la Colegiul de Informatică, în cadrul proiectului Info Car Race- finanțat prin programul Fondul Științescu Brașov, cu sprijin din partea unei companii de software și a Universității Transilvania din Brașov.

Liceenii au lucrat la maşini în vacanţa de vară, timp de două luni. Cele trei monoposturi, care nu au deocamdată caroserii, au fost testate până acum pe un circuit special de la Ghimbav, iar în prima zi de şcoală au rulat şi în curtea Colegiului Naţional de Informatică.

Proiectul Info Car Race este condus de către prof. Manuela Şerban, iar fiecare echipă este coordonată de către unul dintre profesorii Colegiului (Laura Niţulescu, Titu Mastan şi Monica Schiller).

Elevii au fost îndrumaţi tehnic de specialişti din cadrul companiei de software şi studenţi ai echipei BlueStreamline din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov. Înainte de asamblarea maşinilor, elevii au avut posibilitatea să realizeze modelele virtuale ale maşinilor cu un software performant de inginerie şi să simuleze comportamentul acestora.

Proiectul este unul dintre cele 10 finanţate prin programul Fondul Ştiinţescu Braşov, dezvoltat de Fundaţia Comunitară Braşov, alături de Romanian-American Foundation, cu sprijin financiar din partea partenerilor.

Citeşte şi: http://newsbv.ro/2017/09/12/30-elevi-brasoveni-creat-trei-masini-electrice-curse-foto/

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap