blog-logo

Anchete în urma exploziei de la abator

Anchete în urma exploziei de la abator

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) efectuează, vineri, cercetări în cazul bărbatului rănit grav în urma unei explozii produse la abatorul unde lucra.

„A fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, care împreună cu reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Brașov și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brașov, efectuează cercetări la fața locului în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului soldat cu o persoană rănită grav. Se fac cercetări privind neluarea și nerespectarea măsurilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Ionuț Marin.

Alte articole:   Cutremur de 3,5 grade în Vrancea, vineri seara

Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, se află în stare critică la secția reanimare a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov după ce a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului în urma unei explozii la abatorul unei societăți comerciale aflată pe Calea Feldioarei din municipiul reședință.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate