blog-logo

Marius Cornel Rică este administratorul public al Municipiului Făgăraş

Marius Cornel Rică este administratorul public al Municipiului Făgăraş

În urma concursului desfășurat luna trecută, pentru postul de administrator public, funcţie nou înfiinţată în vara anului trecut, Marius Cornel Rică a promovat examenul şi va ocupa această funcţie începând cu 1 septembrie.

„Administratorul public se va ocupa de proiecte, în principal de proiectele cu fonduri europene pentru că una din condiţii a fost ca să fi lucrat cel puţin trei ani de zile într-o instituţie care se ocupă de fonduri europene. Pe lângă proiectele cu fonduri europene va prelua şi alte proiecte de infrastructură. Postul a fost înfiinţat anul trecut însă am decis ca să nu-l scoatem la concurs până nu vom avea multe proiecte şi vom avea nevoie de ajutorul unei persoane. Acum am decis să-l scoatem la concurs“, a declarat pentru sursa citată Gheorghe Sucaciu, primarul Făgăraşului, arată fagarasultau.ro.

Noul administrator public al Făgăraşului are experienţă în special în accesarea fondurilor europene. De peste 10 ani lucrează în domeniu, în Ministerul Agriculturii, iar în ultimii şase ani a lucrat la Oficiul Judeţean de Plăţi Braşov.

Alte articole:   Trenul Connecting Europe Express sosește mâine la Brașov

De asemenea, trei ani a lucrat şi la Agentia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti. Este făgărăşean, are 47 de ani, este căsătorit şi are o fată.

Foto: fagarasultau.ro

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov