blog-logo

Spărgător de locuinţe, prins în flagrant la Sânpetru

Spărgător de locuinţe, prins în flagrant la Sânpetru

Un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost prins în flagrant de polițiștii brașoveni, în timp ce încerca să fure bani și obiecte de valoare dintr-o locuință din Sânpetru.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 0.10, poliţiştii braşoveni au fost sesizaţi prin intermediul sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112 cu privire la faptul că o persoană necunoscută încerca să pătrundă în incinta unui apartament situat la etajul I al unui complex rezidenţial de pe raza localităţii Sânpetru.

Polițiștii au pătruns în imobil şi l-au prins pe bărbat, care avea asupra sa un levier, despre care s-a stabilit că a fost utilizat pentru forțarea ușii de acces din balconul locuinței.

„Echipa constituită din polițiști din cadrul postului Sânpetru și Secției 3 s-a deplasat cu operativitate la fața locului, în scopul identificării și prinderii în flagrant a făptuitorului. Pentru asigurarea căilor de acces în incinta imobilului și împiedicarea părăsirii locului faptei de către făptuitor, a fost solicitat sprijinul colegilor jandarmi. Polițiștii au pătruns în imobilul vizat, unde au prins în flagrant o persoană, în vârstă de 28 de ani, în timp ce încerca să identifice bani sau alte obiecte de valoare, în scopul însușirii fără drept”, au detaliat reprezentanţii IJP Braşov.

Asupra bărbatului a fost găsit un levier, despre care s-a stabilit că a fost utilizat pentru forţarea uşii de acces din balconul locuinţei vizate.

Alte articole:   Criterii noi de carantinare a localităților: nivelul de testare COVID devine factor principal, alături de rata de incidență și gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI

Cu privire la persoana identificată în flagrant, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, măsură confirmată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Persoana suspectă a fost reţinută de poliţişti pentru 24 ore, în cursul aceleiaşi zile Judecătoria Braşov dispunând măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Foto: Oradea Online

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate