blog-logo

Grevă japoneză la RATBV SA Brașov

Grevă japoneză la RATBV SA Brașov

Nemulțumirile angajaților de la RATBV SA au răbufnit în această dimineață. Șoferii au plecat în curse, cu banderole albe legate la oglinzile laterale. Oamenii sunt nemulțumiți de nivelul de salarizare.

„Nu suntem în fața unei forme de protest prevăzute de lege. Este o manifestare determinată de starea de nemulțumire. Există un contract colectiv de muncă (CCM) valabil încheiat, până în luna mai 2018. În feburarie au început negocierile cu reprezentanții sindicatelor, revendicările lor fiind în atenția conducerii. S-a convenit asupra unui grafic, urmând ca până la finele acestei luni să li se prezinte un răspuns referitor la majorarea salarială. Acțiunea este neanunțată și este o încercare de a pune presiune asupra factorilor de decizie. Traficul nu este afectat în niciun fel și se iau măsuri ca nici pe viitor să nu fie afectat”, a declarat pentru newsbv.ro Silviu Ștefan, purtătorul de cuvânt al RATBV SA Brașov.

Alte articole:   Braşovul, locul 3 în topul insolvenţelor, în ianuarie 2021

Salariile actuale lanivelul RATBV SA sunt cele negociate anul trecut și înscrise în CCM în vigoare.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate