Zece primării din judeţ vor primi câte 500.000 de lei pentru repararea drumurilor

Zece primării din judeţ vor primi câte 500.000 de lei pentru repararea drumurilor

Consilierii judeţeni braşoveni au aprobat un proiect de hotărâre privind alocarea către primării a unor sume necesare finanţării lucrărilor la unele drumuri comunale.

Astfel,  prin acest act normativ a fost diminuată suma de 9.140.000 lei alocată din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri în bugetul pe anul 2017 pentru întreţinere şi reparaţii drumuri judeţene pe timp de vară şi pe timp de iarnă cu 5.000.000 lei, care a fost repartizată către primării, conform solicitărilor transmise de acestea.

Potrivit preşedintelul Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, transferul acestor sume vine după ce mai multe artere au fost declasate din categoria „drum judeţean” în „drum comunal”.

Cei 5.000.000 de lei vor ajunge la 10 primării, respectiv Zărneşti, Predeal, Părău, Vama Buzăului, Holbav, Caţa, Bod, Racoş, Hoghiz, Teliu, fiecare dintre ele primind câte 500.000 de lei.

De altfel, joi a fost aprobată declasarea a patru drumuri județene: DJ 102P din Predeal, DJ 103 A din Vama Buzăului, DJ 106 B din comuna Holbav şi DJ 101 din Râşnov, acesta fiind inclus în categoria „drum de interes local”, notează BunaZiuaBrasov.

Foto: brasovromania.net

Alte articole:   Federaţia Europeană de Handbal a suspendat, provizoriu, Corona Braşov
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap