Sânzienele. Zâne bune, dar pot fi şi rele

Sânzienele. Zâne bune, dar pot fi şi rele

În fiecare an, creştinii ortodocşi serbează, pe 24 iunie, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Domnul Iisus în apa Iordanului. În calendarul popular, sărbătoarea este denumită Sânziene, în Ardeal, iar în Muntenia şi Oltenia – Drăgaica.

Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune, dar care, atunci când nu le este respectată sărbatoarea, devin rele şi răzbunatoare, cunoscute în popor drept iele.

În tradiţia populară aceastea sunt reprezentate ca fiind nişte tinere foarte frumoase, care cânta şi danseaza. Acestea au un rol benenefic, ajutând la vindecarea bolnavilor şi la protejarea semănăturilor de grindină.

Născută dintr-un străvechi cult al soarelui, fiind numită şi „Cap de vară” pentru că soarele a ajuns la apogeu, marcând începutul verii astronomice, sărbătoarea nu şi-a pierdut coloratura păgână.

Obiceiurile şi superstițiile de Sânziene sunt practicate şi astăzi. Cea mai importată superstiție spune că oamenii nu au voie să facă baie în această zi și asta pentru că vor alunga puterile magice ale Sânzienelor.

Alte articole:   Soluții propuse de candidatul independent Mariana Câju pentru transportul în comun din județul Brașov

Tradiţia spune că persoana care le va surprinde pe Sânziene jucând dansul ielelor va înnebuni sau va ramâne mut, iar bărbaţii care nu îşi respectă promisiunile vor fi aspru pedepsiţi.

În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Dacă această coroniţă rămânea pe casă, se spunea că stăpânii casei vor trăi mult.

Tot în dimineaţa, de după Noaptea de Sânziene, dacă te stropeşti pe trup cu rouă, vei deveni frumos şi suplu, iar dacă te vei spăla pe faţă cu rouă, vei deveni chipeş şi mândru.

Tradiţia spune că cine nu culege sânziene, nu împleteşte cununi şi nu le aruncă peste casă sau nu face niciun alt obicei din nenumăratele tradiţii existente, îşi atrage pedeapse din partea „zânelor” bune. În acest caz, Sânzienele împrăştie vijelii, grindină şi distrug recolte.

Alte articole:   Cetatea Râșnov are nevoie de lucrări suplimentare pentru reparații

Tot de Sânziene este bine să fie culese plantele folosite pentru tratarea diverselor afecțiuni, crezându-se că acum ele au un efect terapeutic și mai mare, dar şi pentu a face descântece.

O altă superstiție spune că hainele și lucrurile care văd lumina soarelui în ziua de Sânziene vor fi ferite de molii tot anul.

În Ardeal, se mai spune că, în ziua de Sânziene, pot fi căutate comori vechi, îngropate în pământ, deoarece, în noaptea dinainte, deasupra locului unde sunt ascunse s-ar aprinde un foc.

Tot în această zi femeile culeg flori de pe câmp cu care trebuie să-şi împletească cununi. Tradiţia spune că tinerele nemăritate trebuie să-şi arunce coroniţele peste casă, iar dacă se lovesc sau ajung să se agaţe de horn, atunci urmează să se mărite în cel mai scurt timp.

Alte articole:   A fost actualizată lista statelor din „zona galbenă”. Cine intră de mâine în carantină, la întoarcerea în țară

În aceasta zi este aleasă şi Drăgaica dintr-un grup de 7 fete. Cea care va fi Dragica trebuie să fie cea mai cuminte, cea mai frumoasa şi cea mai bună la inima dintre toate. După ce este aleasă, tânăra este împodobită cu spice de grâu, în timp ce celelalte fete trebuie să poarte imbracaminte alba. Ulterior, alaiul va colinda satul, iar la rascruce de drumuri, fetele vor face o hora si vor incepe sa cante.

Pentru alungarea spiritelor malefice, se aprind focuri în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciumă și se strigă în jurul focurilor.

La Şirnea, în judeţul Braşov, este lege ca, în fiecare an, în 24 iunie, fetele nemăritate să îşi îmbrace straiele cele mai de seamă şi să adune flori sălbatice din lanuri.

În Piața Sfatului, Sânzienele îmbracă Planeta în IE.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate