blog-logo

Bărbat reţinut după ce şi-a agresat soţia şi copilul de 3 ani

Bărbat reţinut după ce şi-a agresat soţia şi copilul de 3 ani

O femeie a sunat la poliţie, în urmă cu câteva nopţi, reclamând faptul că este agresată de soțul său, atât ea, cât copilul lor de doar trei ani.

O echipă operativă constituită s-a deplasat la fața locului unde a stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, soțul și-a agresat fizic soția și fiul minor de 3 ani, a adresat amenințări soției și i-a luat acesteia telefonul mobil.

Bărbatul a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al I.P.J. Brașov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, față de acesta a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare, distrugere și furt iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 2 Poliție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii stări de fapt.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Gogîrlă, mulțumită de jocul junioarele 1 ale Coronei după două meciuri amicale

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate