blog-logo

Râşnovul, devine din nou capitala filmului de foarte scurt metraj

Râşnovul, devine din nou capitala filmului de foarte scurt metraj

Festivalul Internaţional de Foarte Scurt Metraj „Tres Court” revine la Râşnov, fiind difuzat simultan în 80 de oraşe de pe glob din 30 de ţări.

Ajuns la ediţia a XIX-a, evenimentul unic în lume, se va desfăşura în perioada 9-11 iunie, la Cinematograful „Amza Pellea” (str. Mihai Viteazu nr. 2).

Cu această ocazie, pentru iubitorii scurt-metrajelor, dar mai ales cei ai foarte scurt-metrajelor, sunt aduse în atenţia publicului tinere talente şi este promovată diversitatea culturală, de la Paris la Singapore, trecând prin Cluj, Rio, Tel Aviv şi Ramallah.

Filmele prezentate au o durată mai restrânsă decât scurt metrajul, foarte scurt metrajul dă liber curs, timp de 3 minute, unei libertăţi şi unei creativităţi totale. Amatori sau profesionişti, directorii acestor foarte scurt metraje vin din lumea întreagă şi reflectă astfel societatea contemporană în toată diversitatea sa.

Alte articole:   Consiliul Local Brașov a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit în Noua

Proiectat simultan pe cele 5 continente, în 80 de oraşe din 30 de ţări, festivalul „Très Court” va reconcilia pasionaţi de ficţiune, de filme documentare, de animaţii şi de filme experimentale.

Competiţia internaţională va fi compusă din două părţi, care va cuprinde foarte scurt metraje, şi în cadrul căreia spectatorii din 30 de ţări vor fi invitaţi să voteze pentru acest premiu al publicului. Fie că este vorba de poveşti, aventuri sau animaţii, formatul de 3 minute est adaptat celor mai mici, deoarece aceştia nu au timp să se plictisească.



Selecţia naţională „Around the Très Courts România” cuprinde cele mai bune filme de foarte scurt metraj realizate în România în ultimii ani. Publicul din România va fi invitat să voteze pentru filmul său preferat, în prezenţa regizorilor din Bucureşti.

Alte articole:   ANRE propune plata în rate a facturii la energie electrică în cazul clienților vulnerabili

Festivalul este organizat în România încă din 2007 de Institutul Francez din Cluj-Napoca, care coordonează anual difuzarea lui în aproximativ 20 de orașe din țară și din Ungaria și Slovacia.

Festivalul este organizat, la Râşnov, de către Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România. Parteneri locali: Primăria Râşnov, Asociaţia Mioritics, Centrul Schubz şi Asociaţia Turistică Rosenau.

Accesul este gratuit.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.