A fost semnat raportul de atribuire a segmentului Braşov-Cristian, din autostrada Comarnic-Braşov

A fost semnat raportul de atribuire a segmentului Braşov-Cristian, din autostrada Comarnic-Braşov

Rapoartele de atribuire pentru lotul 5 al autostrăzii Comarnic – Braşov, secţiunea Braşov-Cristian, dar şi pentru varianta de ocolire a oraşului Comarnic au fost semnate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a precizat că în scurt timp vor începe lucrările, dacă nu vor fi depuse contestaţii.

Surse din cadrul CNAIR au declarat pentru Economica.net că Asocierea Alpenside – Specialist Consulting a fost desemnata din nou câştigătoarea contractului pentru construirea lotului 5 al autostrazii Comarnic – Braşov, însă oficialii CNAIR nu au confirmat încă informaţia.

Potrivit Digi24.ro, în cazul lotului 5, respectiv Râșnov-Cristian și drum de legătură spre Brașov, prima firmă are acționar off-shore-ul cipriot Alpenside Holding și deci nu se poate spune cu claritate ce acționari adevărați are. Cealaltă firmă urmează să se ocupe de proiectare și este în insolvență.



Lucrările la autostrada Comarnic-Braşov vor începe anul acesta, la tronsonul între Braşov şi Cristian, la 13 ani de la lansarea proiectului.Ministerul Transporturilor a anunţat luna aceasta că va semna, la sfârşitul lunii iunie, contractul de proiectare şi execuţie.

Tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov este împărţit în cinci sectoare, sectoarele 1 şi 5 fiind cele dinspre Comarnic, respectiv dinspre Braşov, în lungime totală de 10 kilometri.

Această ofertă mai fusese declarată câştigătoare şi la finele anului trecut, însă Strabag a depus contestaţie. După decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor din 13 martie, oferta Strabag a intrat în reevaluare.

Alte articole:   Bugetul "Rabla Clasic" a fost suplimentat. Cererile de înscriere pot fi depuse de săptămâna viitoare
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap