Lobby ortodox pentru România, prin care Brașovul s-a înfrățit recent cu orașul Burgas

Continuând tradiția marelui mitropolit al Românilor din Transilvania, Serbia, Macedonia și Bulgaria, Andrei Șaguna, actualul ierarh al Mitropoliei Ardealului, ÎPS prof. dr. Laurențiu Streza, se implică cu binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prefericitul Daniel, într-o campanie de promovare a valorilor naționale și ale Bisericilor Ortodoxe în regiunea Balcanilor.

Un gest de seamă al ÎPS Laurențiu a fost atunci când după sute de ani, în vara anului trecut, o parte din veșmintele sfintei Paraschiva s-au întors la poporul bulgar. O parte din veșminte vor fi donate și duse cât de curând și în Serbia pentru românii aflați acolo.

Cel mai interesant lucru și concret, este însă că la 1 decembrie 2016 s-au pus la Sibiu bazele protocoalelor de colaborare între România și Bulgaria, Mitropolia Ardealului și Mitropolia Vidinului, creându-se astfel o cooperare pe plan religios, cultural, spiritual, dar și economic, cu binecuvântarea atât a Patriarhului Daniel, cât și a Patriarhului Neofit al Bulgariei, benefice pentru ambele natiuni.

Cooperare între Brașov și Burgas

Aceste relaționări internaționale au continuat și s-au materializat săptămâna trecută, când Brașovul a semnat protocoalele de colaborare administrativă, culturală și economică cu orașul bulgar Burgas. Delegația Brașovului a fost reprezentată la Burgas de viceprimarul Costel Mihai, cu ocazia realizării acestei înfrățiri fiind stabilite relațiile de colaborare atât între municipiul Brașov, cât și între regiunea Brașov cu cu partea bulgară, Consiliul Județean Brașov fiind reprezentat la aceste discuții de către consilierul Andrei Kadas, iar Consiliul Local Brașov de către președintele Comisiei de Relații Externe, Șerban Șovăială, existand premisa unei legaturi directe intre aeroportul Burgas si viitorul aeroport international Brasov pentru cele peste 400.000 de persoane, turisti din Transilvania care viziteaza litoralul bulgar, precum si organizarea unor depozite si aprovizionate tip Cargo cu legatura directa dintre portul Burgas si terminalele aeroportului Brasov.

Alte articole:   VIDEO Prinţul Charles: Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar explica de ce o parte din mine se simte acasă în România

Reuniune la nivel înalt la Cârța

De asemenea, săptămâna aceasta, comunitatea din Cârța, județul Sibiu, a beneficiat de o vizită la nivel înalt din partea vecinilor din Bulgaria, la care au participa ambasadorul Bulgariei la București, Excelența Sa Todor Ivanov Churov, dr. Ivaylo Marinov, șeful legației economice de la București


Mitropolitul Ardealului cu o delegație înalți delegati ai Mitropoliei, precum și președintele Casei de Comerț Balcanice, prof. dr. Liviu Pandele, de altfel unul dintre susținătorii relațiilor dintre România, Bulgaria, Serbia și Macedonia (acesta susținând în nenumărate conferințe publice de natură economică complementaritatea spirituală, culturală și economică a celor patru națiuni, după modelul tratatului de la Visegrad), precum și ambasadorul Bulgariei la București, Todor Ivanov Churov, primul secretar dr. Ivaylo Marinov, șeful Legației economice a Ambasadei și alți demnitari ai statului bulgar, precum și Mitropolitul Ardealului alături de înalți delegați, președintele Casei de Comerț Balcanice, prof. dr. Liviu Pandele, care este și de altfel unul dintre susținătorii relațiilor dintre România, Bulgaria, Serbia și Macedonia, dar și edili sau reprezentanti locali din Făgăraș, Cristian și București.

Alte articole:   Actorul Mitică Popescu, în vizită la Muzeul „Casa Mureşenilor”

Făgărașul se înfrățește cu Vidinul, Cristianul cu Vărșețul

În cadrul discuțiilor purtate atât la Cârța, cât și în Sighișoara și Brașov, cele două părți au hotărât demararea înfrățirilor administrative, economice și culturale dintre cele două orașe cetate, municipiul Făgăraș și municipiul Vidin; înfrățirea dintre comuna Cristian, cea mai bogată din țară, și orașul Vărșeț (a cărei delegație a vizitat CJ Brașov fiind primiți de Adrian Veștea), precum și înfrățirea sectoarelor 2 și 5 ale municipiului București cu două sectoare ale Sofiei, practic înfrățirea Sofiei cu Bucureștiul (aceste demersuri fiind de altfel continuarea discutiilor avute la resedinta ambasadorului republicii Bulgaria la Bucuresti, E.S. Todor Ivanov Churov, alaturi de subprefectul municipiului Bucuresti, Corneliu Carstea). Totodată, părțile au susținut ideea unei puternice reprezentări culturale, dar și economice la formul comun din 28 – 29 iunie de la București, care se va desfășura sub directa conducere a președintelui Klaus Iohannis și a președintelui bulgar Rumen Radev.

Alte articole:   Mai multe străzi din Tărlungeni, fără curent electric, în perioada următoare, timp de câteva ore pe zi

35 de tone de ajutoare alimentare pentru românii și bulgarii săraci din Vidin

Mitropolia Ardealului, prin starețul Mănăstirii Sfântul Efrem cel Nou de lângă Cristian, protosinghelul Clement, împreună cu preotul Spitalului Militar, Ilie Muntean, preotul Bisericii Jandarmeriei Brașov, Ion Epaminond Boroș – din însărcinarea si binecuvântarea mitropolitului Ardealului, dar și alți slujitori ai bisericii, a demarat o campanie de strângere de ajutoare, urmând ca în prima săptămână din octombrie, împreună cu o delegație condusă de ÎPS Laurențiu, 35 de tone de ajutoare umanitare, constând din alimente de bază să fie donate Mitropoliei Vidinului pentru populația săracă bulgară și română din regiune.

De asemenea, se vor pune bazele unei colaborări între Mănăstirea de la Cristian și Klisurski Manastir de lângă Vărșeț susținuți de comunitățile din Cristian și Vârșeț, astfel ca în fiecare an un număr de 50 de copii romani si 50 de copii bulgari să vină într-o tabără spirituală și educatională în acele localități, proiect la realizarea căruia Mitropolitul Ardealului ține foarte mult.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate