Concursuri de escaladă şi bowling la „Săptămâna studenţilor braşoveni”

Concursuri de escaladă şi bowling la „Săptămâna studenţilor braşoveni”

Studenţii din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov au parte săptămâna aceasta de o mulţime de activităţi sportive, culturale şi de divertisment, toate gratuite, cu ocazia celei de-a VIII-a ediţii a „Săptămânii studenţilor braşoveni”, care se desfăşoară la iniţiativa Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Transilvania, cu sprijinul Primăriei Braşov şi a Agenţiei Metropolitane Braşov

O noutate în acest an, sunt concursurile de escaladă, bowling, biliard şi tenis de masă vor avea loc în Centrul de Agrement şi Divertisment Poiana Braşov. Ca şi anul trecut, va fi Crossul Colorat al Universităţii, programat în 28 mai, pe o distanţă de 2,2 kilometri, pe strada Lungă.

În fiecare seară de spectacole la Teatru, aproximativ 50 de studenţi vor avea intrare gratuită, biletele distribuindu-se pe sistemul primul venit, primul servit, potrivit organizatorilor. Vor fi, de asemenea, cursuri de public speaking, presentation skills şi time management.

Premierea câştigătorilor la competiţiile spotive va avea loc în 29 mai, la Sala Patria, când se va încheia săptămâna studenţească.

În programul pregătit pentru această săptămână, în 27 mai va fi un concurs de Treasure Hunt.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor din Universitatea Transilvania (ASUT), cu sprijinul Primăriei Braşov şi a Agenţiei Metropolitane, aceasta din urmă venind cu un ajutor de aproximativ 5000 de lei, concretizat în trofee, echipamente pentru seara de film, pentru evenimente sportive etc.

Alte articole:   Licitaţie pentru construirea unui lift exterior la Spitalul din Săcele, pentru transportul pacienţilor cu targa

Foto: arhiva

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap