blog-logo

Bărbat, arestat după ce şi-a scos soția la vânzare pe internet

Bărbat, arestat după ce şi-a scos soția la vânzare pe internet

Un bărbat din Brașov, în vârstă de 38 de ani, a fost arestat preventiv pentru proxenetism, după ce și-a scos soția la vânzare pe Facebook, spunând că aceasta oferă servicii sexuale.

După cinci luni de filaj, oamenii legii, s-au autosesizat după ce au văzut un anunţ într-un ziar şi pe o reţea de socializare prin care au constatat că bărbatul își vindea soția contra unor sume de bani.

Cu sprijin tehnic din partea structurilor speciale, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, au percheziționat domiciliul bărbatului și au ridicat mai multe bunuri care pot fi folosite drept probe în dosar.

„Forţe reunite din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, Serviciului Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic, cu sprijin tehnic din partea structurilor de specialitate, au efectuat o percheziţie la domiciliul bărbatului, de unde au ridicat mai multe bunuri care vor fi examinate, cu potenţial de a constitui mijloace de probă. Prin ordonanţa emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Braşov, a precizat agentul şef adjunct Gabriela Dinu, IPJ Braşov, citat de BunaZiuaBrasov.

Potrivit anchetatorilor, clienții racolați pe internet erau cei care propuneau locul de întâlnire, pentru a putea fi mai greu de depistat.

Alte articole:   20 de străini care stăteau ilegal în România, depistați de polițiștii brașoveni de la Imigrări, anul trecut!

Judecătoria Braşov, ca urmare a propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, a emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a suspectului. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale în vederea stabilirii întregii stări de fapt.

Distribuie dacă îți place!
  1. dar de ce nu ii dam numele?? sa stie un oras intreg..sa se afle, ca asta e rolul informatiei..sa fie utila..este util sa aflam cine e personajul.DA!!! sa afle vecinii de bloc, colegii de liceu…fostii de munca..ex-iubitele…Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi, în consecinţă: În baza art. 226 alin. 1 rap. la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1, 4 lit. e Cod procedură penală, dispune arestarea preventiva a inculpatului BENEDEK ATTILA-ADRIAN – cercetat în stare de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „proxenetism” prev. de art.213 alin.1 C.p., pentru o durată de 30 zile începând cu data de 10.05.2017 până la data de 08.06.2017, inclusiv. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei fiecare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu, astăzi, 10.05.2017.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate