
În ultimele săptămâni Parlamentul României este „inundat” de idei legislative „băltite”, aparținând majorității parlamentare.
Ultima idee de acest fel aparține unui senator PSD de Bistrița Năsăud hotărât să interzică, prin lege, persoanelor de același gen, indiferent de gradul de rudenie, să mai umble pe stradă ținându-se de mână.
„O asemenea idee izvorâtă dintr-o mentalitate fundamentalistă, incompatibilă cu standardele democratice, va izbi alte relații sociale decât cele luate la țintă de senatorul PSD. Primele persoane afectate de interdicție vor fi mamele care nu vor mai putea să își țină de mână fiicele (minore sau majore) pentru că așa vrea un senator PSD sau cine știe ce coaliție… În aceeași situație vor fi bunicii care nu își vor putea ține de mână nepoții de același gen sau fii care vor dori să-și sprijine părintele prea bătrân și bolnav pentru a se putea deplasa singur pe stradă! Poate inițiatorul va spune că legea nu se va aplica situației descrise mai sus! Atunci cum va fi aplicată legea? Se vor face controale pe stradă pentru a stabili gradul de rudenie? Vom fi legitimați la fiecare colț de stradă?”, întreabă deputatul PNL Gabriel Andronache.
El spune că, un parlamentar, chiar din partidul de guvernământ, atunci când își exercită dreptul de inițiativă legislativă nu poate legifera discriminatoriu pentru că are obligația de a respecta art.16 din Constituție, care asigură cetățenilor români egalitatea in fața legii, fără privilegii și fără discriminări.