blog-logo

Traficul feroviar, afectat de o grevă a ceferiștilor

Traficul feroviar, afectat de o grevă a ceferiștilor

Angajaţii feroviari au declanşat un protest spontan începând cu ora 07.00, acţiune care afectează graficul de circulaţie al trenurilor. Călătorii sunt rugaţi ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.

Protestul are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017-2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creşterea a fondului de salarii cu 22,5%, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor.

Alte articole:   Incidența infectării cu coronavirus: 3,52 la mie în județ, 4,38 în Brașov. Comăna - 12,06

Administraţia susţine că a propus partenerilor sociali încheierea unui acord până la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protecţie socială angajaţilor, relaţii de muncă echitabile, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei după expirarea pe 21 martie 2017 a contractului colectiv de muncă.

Până în prezent, conducerea CFR SA spune că a parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federaţiile sindicale representative (semnatare ale contractului colectiv) şi a respectat termenele legale  pentru elaborarea şi promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administraţie (CA) şi aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern.

Alte articole:   Polițiștii au dat, sâmbătă, 149 de sancțiuni în valoare totală de 26.150 de lei

Compania Natională de Căi Ferate “CFR” SA menţine deschis dialogul social şi negocierile transparente cu reprezentanţii federaţiilor sindicale pe marginea definitivării Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pentru perioada 2017-2018, astăzi fiind programată o nouă rundă de negocieri începând cu ora 15.00. 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate