blog-logo

A intrat cu maşina într-o autocisternă care transporta ciment

A intrat cu maşina într-o autocisternă care transporta ciment

În cursul dimineţii de joi, un tânăr în vârstă de 21 de ani, care conducea un autoturism, a provocat un accident rutier pe DN 13 – dintre localităţile Măieruş şi Rotbav.

Conducătorul auto se angajase într-o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu o autocisternă care transporta ciment.

Potrivit informaţiilor oferite de purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, tânărul se deplasa dinspre Rupea către Braşov, în momentul în care a intrat în depăşirea neregulamentară, lovindu-se de autocisterna care tocmai făcea stânga, pentru a intra pe un drum lăturalnic.

Două ambulanţe, un echipaj SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă s-au deplasat la locul accidentului pentru înlăturarea urmărilor acestuia şi acordarea de ajutor victimelor.

„În accident au fost implicate cinci persoane, dintre care trei au avut nevoie de asistenţă medicală. S-au deplasat la faţa locului două ambulanţe, un echipaj SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă. Cele trei persoane erau conştiente”, a spus reprezentantul ISU Braşov, potrivit Mediafax.

În urma accidentului, a fost transportat la spital, şi şoferul, căruia trebuia să i se recolteze probe de sânge.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Parcarea viitorului hotel Radisson Blu Aurum se va construi anul acesta pe un teren 100% privat

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate