blog-logo

ALDE ar vrea un prefect propriu, dar îl susține pe actualul în funcție

ALDE ar vrea un prefect propriu, dar îl susține pe actualul în funcție

Deputatul ALDE Remus Borza  a declarat că formațiunea sa negociază 4-5 prefecți și 8-9 subprefecți la nivel național.

„Îmi doresc postul de prefect la Brașov, pentru că două treimi din primari sunt liberali, iar ALDE este un partid de factură liberală, unii spun că suntem adevărații  liberali”, a declarat Borza.

Numele vehiculate de Borza pentru postul de prefect al Brașovului sunt Laura Bratosin, Ioan Ghișe, dar l-ar susține și pe actualul prefect, „pentru că a făcut o treabă, este volubil, are experiență în administrația publică”.

Social-democrații spun că încă se mai gândesc. „Nu am făcut niciun fel de discuție aplicată vizavi de această funcție și nu am luat vreo decizie. Evident că ne dorim funcția de prefect. Instaurarea puterii politice la centru și în teritoriu nu s-a finalizat. În acest moment nu putem avansa niciun nume, pentru că nu am discutat acest subiect”, a precizat deputatul PSD Viorel Chiriac.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate