Incidentul s-a petrecut în septembrie 2015 cu puţin înainte de miezul nopţii. Florin Valentin Uliniuc a încercat să agreseze un băiat aflat şi el în gară, iar studenta de 23 de ani a sărit să îl apere. Furia agresorului s-a îndreptat asupra fetei pe care a lovit-o cu pumnii şi picioarele până când aceasta a leşinat. Leziunile au fost foarte grave, au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale.

Imediat după producerea faptei Florin Valentin Uliniuc a fost arestat şi ulterior trimis în judecată pentru tentativă de omor. Tribunalul Braşov l-a condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, iar magistraţii Curţii de Apel au menţinut această decizie.

Alte articole:   Pâinea şi produsele de panificaţie nu reprezintă un vector de transmitere a coronavirusului

Sentinţa este acum definitivă. Bărbatul va face însă 5 ani şi 6 luni de puşcărie deoarece mai are o condamnare de 3 ani de închisoare pentru tâlhărie care se va adăuga la pedeapsa dată de Curtea de Apel, notează Adevărul. Bărbatul trebuie să îi plătească victimei 10.000 de euro daune morale şi 3.000 de lei cheltuieli de spitalizare.