blog-logo

Aplicația care elimină chelnerul a intrat pe piaţa braşoveană

Aplicația care elimină chelnerul a intrat pe piaţa braşoveană

O aplicație pentru telefonul mobil, numită Fastorder, care permite transmiterea unei comenzi din meniul unui restaurant de la client direct la bar, a intrat şi pe piaţa braşoveană.

Aplicaţia, dezvoltată de o echipă de IT-iști din Cluj, vine în ajutorul chelnerilor cât şi a clienţilor, astfel încât clientul nu mai aşteaptă chelnerul.

Echipa a dezvoltat aplicaţia Fastorder după ce proprietarul unei cafenele din Alba Iulia a realizat cât de grea este gestionarea unui număr mare de comenzi în perioadele aglomerate, când creştea timpul de aşteptare al chelnerului. 

Având și cunoștințe de IT, acesta, împreuna cu o echipă de IT-işti, a dezvoltat aplicația Fastorder, pentru care a folosit la început banii săi, însă apoi a găsit un investitor care a acordat acestei idei o finanțare de 125.000 de euro.

“Un client intră într-un local care are implementată aplicaţia, o descarcă pe telefon, scanează codul QR şi se recunoaşte masa la care se află. Poate naviga prin meniu, face comanda direct la bar prin selectarea produselor, dar se poate chema şi un ospătar sau se poate cere debarasarea mesei”. a declarat Lucian Cramba, director executiv al Fastorder,

Aplicația are și o serie de funcții extrem de utile, cum ar fi posibilitatea de a împărți nota de plată în cazul în care există mai mulți consumatori la o masă care vor să plătească separat. De asemenea, comanda este automat tradusă în limba engleză, pentru a putea veni în ajutorul turiștilor străini. Nu în ultimul rând, aplicația ar putea fi modificată pentru a include și bacșișul care poate fi lăsat chelnerului, precum şi  plata cu cardul direct de pe telefonul mobil a consumației.

Alte articole:   Universitatea Transilvania, în clasamentul internațional Times Higher Education Impact Ranking 2023

În prezent, aplicaţia are peste 10.000 de utilizatori în România şi poate fi accesată în 80 de localuri – restaurante şi baruri – din mai multe oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Craiova, Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Timişoara, Alba Iulia, iar recent a fost introdusă şi în două restaurante celebre din New York.

Dezvoltatorul susține că aplicaţia ar putea fi folosită și pentru room-service sau pentru terase, mai ales în zonele aglomerate sau pe litoral.

Foto: mediafax.ro

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate