Dunca, atac direct la PNL: de 12 ani tot inaugurează Aeroportul…

marius-dunca

 

„Mă uit cu mirare că în această campanie ne tot mândrim cu Aeroportul. Fac un apel, nu știu a câta oară, să nu mai mințim populația. De 12 ani, PNL, dl. Căncescu și acum fiul dânsului, dl. Veștea, văd că tot inaugurează Aeroportul. Am o rugăminte, să nu ne mai facem poze pe la comisii în Parlament și cu niște hârtii, să începem să facem ceva concret. Îl întreb pe dl. preşedinte Vestea, care nu candidează, dar se prezintă peste tot din partea PNL, ba chiar merge la televiziuni naţionale în timp ce drumurile din judeţ sunt înzăpezite, are documentele necesare pentru continuarea lucrărilor la Aeroport? Ştie de ele?”, a declarat luni, într-o conferință de presă, președintele PSD Brașov, Marius Dunca.

Dunca a prezentat care sunt pașii concreți cu ce e de făcut în continuare în privinţa Aeroportului. 
Pentru continuarea activităţii sunt necesare următoarele acţiuni:
1. Elaborarea unui Studiu de fezabilitate privind obiectivele cuprinse în Programul de dezvoltare al Aeroportului. Conţinut: documentaţie cu date tehnice: obiective, instalaţii, drumuri de acces, utilităţi, studiu de obstaculare, condiţii de operare şi mijloace de radionavigaţie (documente primite de la ROMATSA, inclusiv turnul de control). Documentaţia economică trebuie să cuprindă număr de pasageri estimaţi, taxe de aeroport, venituri din contracte de operare cu agenţi economici de handling aeronave, închirieri spaţii agenţi economici, etc.
„Îl întreb pe dl. preşedinte Vestea, are avize de la ministerul Transporturilor pentru includerea în strategia de dezvoltare a României în transporturile aeriene, aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, acord de la Romatsa privind includerea în programul de dezvoltare al Romatsa a obiectivului de aviaţie civilă «Aeroportul Braşov»?”, a întrebat public Dunca.
2. Alocarea de fonduri şi constituirea unei societăţi care să pregătească realizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului
3. Selectarea unui grup de specialişti care să inteleagă şi să aplice cerinţele Regulamentului EU 139/2014
4. Elaborarea Planului Urbanistic Zonal al aeroportului, cu zonele cu servituţi aeronautice şi includerea acestuia ca document în dezvoltarea urbanistică a localitătilor din Braşov şi gestionarea la nivelul Consiliului Judeţean Braşov pentru protejarea aeroportului de construcţii şi instalaţii de natură să afecteze în final parametrii tehnici ai Aeroportului. Atenţie, documentaţia trebuie elaborată doar de agenţi aeronautici autorizaţi de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
5. Elaborarea proiectelor tehnice de execuţie ale obiectivului, în conformitate cu cerinţele de cerfiticare ale Regulamentului 139/2014, de către agenţi aeronautici autorizaţi.
  • -proiecte de suprafeţe de mişcare, drumuri de acces, platforme de parcare, etc.
  • -proiect de instalaţii (electrice-uzină electrică, apă şi canalizare, instalaţii de medie tensune, instalaţii de comunicaţii, instalaţii de control acces, etc.)
  • -proiecte de clădiri: terminal pasageri, terminal cargo (după caz), hală pentru utilaje aeroportuare, hangare pentru aeronave (dacă e cazul), staţie de salvare şi stingere a incendiilor, uzină electrică
  • -împrejmuire de securitate şi sisteme de securitate aeroportuare.
Şi aceste documente trebuie elaborate doar de agenţi aeronautici autorizaţi de Autoritatea Aeronautică Civilă Română
6.Instituţii importante cu care se lucrează: Ministerul Transporturilor, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ROMATSA. Celelalte instituţii ale statului implicate sunt SRI, IGSU, Vamă, Poliţia de Frontieră etc.
„N-aş vrea să vină în ultima săptămână de campanie că e gata aeroportul. Au pregătit nişte hârtii din care reiese că gata, am rezolvat chestiunea aeroportului. Nu mai avem nevoie de hârtii, ci de fapte. Votăm mâine absolut orice proiect care vine în sprijinul braşovenilor, dar aş prefera să nu fie doar hârtii. Are tot sprijinul de la noi, am mai spus-o, e o etapă normală, dar de ce o pui în campania electorală?” – s-a arătat Dunca dezamăgit de politica liberalilor.
 Tot mâine ar urma să se discute în plenul CJ „Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitare pavilion central Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov”, respectiv: reamenajare şi consolidare aripa B şi actualizarea condiţiilor de securitate la incendiu aripa A.
„Acest spital de cine este condus? De familia Neculoiu, doamna Neculoiu, soţia senatorului liberal Marius Neculoiu. Ar fi trebuit ca lucrările la acest pavilion să înceapă din luna iunie, până acum ar fi fost finalizate. Îi dăm drumul numai în campanie, de atunci până acum braşovenii ar fi putut beneficia de condiţii mai bune în spital. Atrag atenţia că trebuie să venim cu fapte concrete, să lăsăm pozele şi hârtiile. Este momentul să dăm dovadă de responsabilitate deţinem o funcţie publică”, a concluzionat liderul PSD Brașov.
Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.